International   •   EURO 2012   •   BELARUS - ROMÂNIA 0-0

22 de milioane de inimi s-au oprit împreună cu "naţionala" » X şi 0 la Minsk

Articol de Radu Oprişan, Alex Nicodim (foto)   —  miercuri, 08 septembrie 2010

"Răzvan e o farsă", zic fanii. Publicul fierbe. Cu 2 puncte din 6 posibile sîntem în clasament sub Bosnia, Belarus şi Albania. Decizia demiterii e la Mircea Sandu





Stancu şi Marica, ultimul în două rînduri, au ratat marile ocazii, iar "tricolorii" au fost nevoiţi să se mulţumească cu o remiză albă în Belarus, care nu-i ajută cu nimic



Avizat de entuziasmul bieloruşilor după meciul de la Paris, Lucescu a răspuns cu un joc de posesie bazat pe contraatacuri purtate în special spre Bilaşco. De acolo deviere pentru Deac şi Bogdan Stancu. Aşa s-au şi născut primele ocazii ale noastre din start, precum cea în care stelistul a şutat, dar Jevnov a prins (17).



Repriza noastră

Treptat ai noştri au pus stăpînire pe joc , evindeţă ce rezultă şi din raportul ocaziilor, 5-2 pentru România pînă la pauză. Cele mai periculoase au fost capul lui Bogdan Stancu (25) din centrarea lui Deac, scos de Jevnov, dar şi şutul lui Torje (33), parat tot de portar. Jocul nostru a funcţionat bine şi datorită faptului că, aseară, Florescu s-a apropiat de ceea ce înseamnă un mijlocaş ofensiv, reuşind cîteva pase eficiente în faţă.



Cadoul lui Raţ

Hleb şi ai lui au combinat spectaculos, dar pînă la 20 de metri de poarta lui Pantilimon. De acolo, i-a preluat defensiva noastră, sigură pe ea şi lucidă. O singură fisură în prima parte, cînd Raţ a pasat moale acasă şi Pantilimon a trebuit să plonjeze în alunecare în faţa lui Alexandr Hleb (13).



Forcing fără rezultat

Repriza a doua a început direct în nota noastră de dominare. Cociş a şutat puţin lîngă (53), Stancu a reluat cu capul, dar era în ofsaid (57). Apoi Deac i-a dat prea tîrziu mingea lui Raţ la o pătrundere periculoasă pe stînga (71). Kisliak era să ne "curenteze" , dar a şutat pe lîngă bară (74). Lucescu a forţat un totul sau nimic în final, introducînd pentru ultimele zece minute trei atacanţi pe teren. Iar la prima atingere, Marica era să înscrie, cap scos de portar (84). A fost blocat apoi de acelaşi Jevnov, la numai 3 metri de poartă (87). Ce ocazie! Cu ea, România a irosit ultimul "cartuş" pentru victorie. O remiză străvezie, care aproape că nu mai înseamnă nimic.



Renunţă Răzvan?

La final, un moment inedit. Răzvan Lucescu a dat mîna cu toţi jucătorii şi colaboratorii săi de pe banca de rezerve. A semănat mai mult cu un gest de "adio".





Marica supărat

Ciprian Marica a părut foarte afectat de faptul că Răzvan Lucescu l-a lăsat pe banca de rezerve aseară, după ce cu Albania a fost integralist. Atacantul de 24 de ani, de la Stuttgart, şi-a exprimat nemulţumirea prin tonul scurtei declaraţii făcute după meciul de la Minsk: “Eu am făcut tot ce am putut pentru naţională în cele şapte minute cît am jucat”. Pentru a se face bine înţeles, Marica a repetat iritat: “Dar ce puteam să fac mai mult în doar şapte minute? Şansele de calificare s-au diminuat!”.



Tamaş ezitant

În startul meciului, Gabi Tamaş a făcut cinci greşeli, enervîndu-l la culme pe selecţionerul Răzvan Lucescu. Fundaşul central a comis-o cel mai grav în minutul 8, cînd le-a permis bieloruşilor să aibă o ocazie mare, însă Kornilenko a tras în plasa laterală.



Muţi la imn

Nici un tricolor nu a intonat imnul ţării înaintea meciului. Toţi titularii lui Răzvan Lucescu păreau apăsaţi de tensiunile din jurul echipei, afişînd feţele unor jucători extrem de preocupaţi. Nici măcar căpitanul Cristi Chivu (foto), cel care la Euro 2008 dădea tonul la cîntec, nu a scos nici sunet în timpul intonării imnului.



Cotaţi cu şansa a doua

Egalul de la Piatra Neamţ a scăzut cota României la pariuri. Chiar dacă aseară nu au jucat împotriva vreunei forţe din Europa, "tricolorii" au avut doar a doua şansă la victorie, conform bookmakerilor. Un succes al elevilor lui Răzvan Lucescu avea cotă 2.80, iar victoria bieloruşilor 2.60.





"Selecţia e complet greşită. Atît poate Răzvan Lucescu. Pînă nu revine Mutu nu avem nici o şansă. Cînd îl văd cu numărul 10 pe Florescu înebunesc"

Ioan Becali, fost impresar



"Lumea s-a supărat cînd am spus că recunstrucţia trebuia să înceapă mai devreme. N-am văzut i schimbare prea mare faţă de jocul cu Albania. Am jucat mult în spate şi am dat senzaţia de frică"

Emeric Ienei, fost selecţioner



"E un rezultat excelent. Am făcut un presinf extraordinar. I-am încurcat cu alergătura, nu e un început chiar aşa slab în preliminarii. Să-l lăsăm pe Răzvan să-şi termine mandatul"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF



"Punctele pierdute cu Albania şi Belarus trebuie să le recuperăm cu Franţa"

Ionuţ Lupescu, director general FRF



"Sînt oameni care mănîncă bani din fotbal şi încearcă să-i convingă pe jucători să renunţe la echipa naţională"

Ionuţ Lupescu, director general FRF



"Două puncte din două meciuri sînt prea puţine. Şansele de calificare scad, trebuie să fim mai hotărîţi în ceea ce facem"

Răzvan Cociş, mijlocaş România



"Trebuie să pregătim cît mai bine următorul meci din Franţa şi să cîştigăm ceva din el"

Răzvan Cociş, mijlocaş România



"Noi sîntem alături de Răzvan, am avut mai multe discuţii cu el şi l-am asigurat că din partea noastră are toată susţinerea"

Răzvan Cociş, mijlocaş România



"Şanse mai există, dar jocul nu ne dă nici o speranţă. Ce bune ar fi fost măcar patru puncte după meciurile astea!"

Victor Becali, impresar FIFA



"Cînd văd că Florescu poartă numărul zece, înnebunesc! Nu am avut nici o ocazie! Selecţia e greşită, Răzvan Lucescu atîta poate!"

Ioan Becali







Doi supravieţuitori

Printre "tricolorii" de aseară s-au aflat doar doi care au jucat ultima dată cu Belarus, cînd România a învins cu 3-1 prin golurile lui Mutu (2) şi Dică. Chivu şi Raţ au fost integralişti la Minsk şi în septembrie 2007, cînd pe bancă s-a aflat Marius Constantin, la fel ca aseară. Titularul din poartă de atunci, Bogdan Lobonţ, a fost lăsat doar în tribună ieri. Din tabăra Belarusului, supravieţuitori au fost doar Alekandr Hleb, Kornilenko şi selecţionerul Stange.



Torje n-a mai putut

Gabriel Torje a fost schimbat în pauza meciului din cauza unor probleme medicale. Înlocuitorul lui, Răzvan Cociş, a fost surprins la ieşirea de la cabine, în momentul în care selecţionerul l-a anunţat că va intra în joc. El s-a echipat rapid şi a intrat pe teren pentru a doua repriză.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.