Antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin, Octavian Belu, a declarat că gimnasta Sandra Izbaşa, care se numără printre cele patru sportive ce vor reprezenta România la etapa de Cupă Mondială de la Gent, este recuperată total după accidentarea din 2009.
Octavian Belu: "Sandra Izbaşa este refăcută din punct de vedere fizic!"
"Sandra este bine fizic, nu se mai plînge de nimic şi participă la primul concurs de cînd am preluat noi echipa. A stat un an, a avut probleme serioase, dar acum e recuperată total. Trebuie însă să-şi recapete şi siguranţa, tupeul în concurs, atitudinea. Nu cred însă că se pune problema la Sandra Izbaşa de confirmare. Ea este deja campioană olimpică. Celelalte fete trebuie să confirme, iar cum nu au trecut nici trei luni de cînd am venit la echipă, pot spune că abia le cunoaştem", a spus Octavian Belu, potrivit mediafax.
Gimnastele Sandra Izbaşa, Amelia Racea, Diana Chelaru şi Ana Porgras vor participa la finalul săptămînii la etapa de Cupă Mondială de la Gent (Belgia). Sandra Izbaşa revine în competiţiile internaţionale, după mai bine de un an de inactivitate, cauzată de operaţia la tendonul lui Ahile, care a ţinut-o departe de gimnastică. Pentru campioana olimpică la sol, participarea la Cupa Mondială de la Gent este prima ieşire internaţională după accidentarea din 2009, în luna aprilie ea concurînd doar demonstrativ, la Internaţionalele României.
Belu: "Nu sînt probleme medicale la lot"
Octavian Belu s-a declarat mulţumit de faptul că nu au mai apărut probleme medicale în cadrul lotului în ultimele săptămîni. "Dacă vrem să vedem şi partea plină a paharului, aceasta este că toate fetele lucrează de 2-3 săptămîni. Nu mai sînt în pauză din cauza problemelor de sănătate, lucrează la diferite niveluri de potenţial, dar e bine că o fac. Mă interesează mai mult ce vor face peste doi ani, nu în prezent. Trebuie să vedem capacitatea lor de învăţare, de progres. La Campionatul Mondial vom încerca să le responsabilizăm pe toate fetele. Trebuie să ştim dacă au emoţii, dacă se sperie, se motivează, cum reacţionează sub presiune. Toate fetele sînt extraordinare la antrenamente, dar şi sensibile, însă competiţia este cu totul altceva", a explicat coordonatorul lotului olimpic feminin.
În privinţa formării echipei pentru Campionatele Mondiale din Olanda (16-24 octombrie, Rotterdam), Octavian Belu a declarat: "Vor avea loc Campionatele Naţionale de la Reşiţa, apoi fetele vor participa la un triunghiular cu Germania şi Elveţia, după 20 septembrie, iar după aceste două competiţii, vom decide componenţa echipei".
La Cupa Mondială de la Gent, care se va desfăşura sîmbătă şi duminică, cele patru gimnaste vor concura la următoarele aparate: Amelia Racea, la sărituri, paralele şi bîrnă, Diana Chelaru, la sărituri şi sol, Ana Porgras, la paralele şi bîrnă, iar Sandra Izbaşa, la sol.
{{text}}