La o oră după meciul cu Belarus, Răzvan şi staff-ul său urmăreau atacurile din ţară.
Noaptea tîrziu, la un ceas după fluierul final de pe "Dinamo" din Minsk, Lucescu şi-a strîns colaboratorii la o discuţie amicală în lobby-ul hotelului Crowne Plaza. Era încrezător: "Normal, rămîne ghinionul ratărilor, dar se întoarce roata. Cu un gol aici eram pe primul loc! Cu excepţia din Serbia, noi am controlat jocul în toate partidele. De asta am încredere!"
Cruci de mirare
Au început să vină veştile din ţară: "Mitică Dragomir a vorbit foarte frumos de noi", a povestit Bogan Stelea. Altcineva a anunţat: "A început circul fraţilor dinamită, Ioan şi Victor. Că nu eşti bărbat să te răzbuni pe Lobonţ lăsîndu-l în tribună şi, evident, că fără Mutu e deranj". Lucescu a zîmbit amar şi şi-a făcut o cruce discretă. "Nu are rost să ne mirăm. Doar am explicat clar de ce l-am scos pe Bogdan, că nu îi reproşez nimic".
Despre Mutu
Din anturajul selecţionerului s-a comentat şi subiectul Mutu: "E fascinant, fraţii Becali nu sînt aceiaşi care, înainte să se împace cu el, îţi spuneau «să nu mai iei niciodată jigodia aia la echipa naţională!»?". Lucescu nu a răspuns, privind în gol.
Plan pentru Paris
Răzvan şi-a încheiat discuţia cu colaboratorii săi discutînd despre următorul joc, cu Franţa: "Cîteva lucruri pe care le-am văzut azi, faptul că bieloruşii nu au avut nici o ocazie, că ne-am organizat din nou foarte bine, îmi dau speranţe. Putem să dăm lovitura la Paris, poate avem un pic de noroc acolo".
International • EURO 2012 • BELARUS - ROMANIA 0-0
Răzvan urmărea atacurile din ţară la o oră după meciul cu Belarus » Atent la Becali
Articol de Radu Oprişan — joi, 09 septembrie 2010
{{text}}