Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a declarat că nu a continuat discuţiile privind cooptarea în conducerea clubului a fostului manager al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, deoarece aşteaptă ca echipa să termine turul, pentru a şti exact ce strategie va aborda.
Walter a spus că, în acest moment, există mai multe litigii cu diferite societăţi comerciale care reclamă neplata unor datorii vechi de trei-patru ani şi nu a dorit să-l încurce pe Stoica propunîndu-i acum funcţia de manager general.
"Avem procese mai vechi, cu firme care cer datorii de acum trei-patru ani, litigii cu foşti jucători, şi am preferat să aşteptăm ca lucrurile să se aşeze din acest punct de vedere. Mihai Stoica vine să construiască aici şi nu am vrut să-l încurc.
Nu puteam să-l aduc aici şi să-i pun toate lucrurile astea în spate. Aşteptăm pînă în iarnă, cînd reluăm discuţiile punctual şi ştim exact pe ce ne bazăm, în funcţie de locul ocupat de echipă.
Din vară, vom juca pe un stadion nou, de 30.000 de locuri, şi asta contează enorm. E bine că echipa ne aduce linişte. Sperăm să mai aducem încă trei puncte mîine (n.r. - vineri), cu Gloria Bistriţa. E un meci foarte important. Cu Mihai Stoica oricum voi mai discuta, sîntem în relaţii bune. Într-adevăr, cred că am avut discuţiile cele mai serioase", a declarat, joi, Florian Walter.
Fostul manager general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu Florian Walter privind preluarea unei funcţii la Universitatea Cluj, dar acesta nu l-a mai sunat pentru a continua negocierile. "Am primit foarte multe mesaje din partea suporterilor Universităţii Cluj, după ce am asistat, la Sibiu, la meciul cu Oţelul Galaţi.
Din păcate, nu pot face parte din club pentru că nu mă pot autopropune. Am vorbit cu Florian Walter, a rămas să mă sune, dar nu a făcut-o, iar eu nu bat la uşă, nu sînt disperat ca alţii", a spus Stoica, care a anunţat, joi, că a decis să lucreze în televiziune, el refuzând pentru moment ofertele primite de la cluburile din Liga I, deoarece acestea nu îi ofereau ceea ce îşi dorea.
sursa: Mediafax
{{text}}