Antrenorul lui Utrecht, Ton Du Chatinier, spune că elevii săi ar trebui să nu uite de responsabilităţile pe care le presupune competiţia internă şi să nu se piardă în iluzia participării în grupele Europa League.
"Trebuie să mă gîndesc la Groningen acum, nu la Napoli. Avem nevoie de asigurări pentru a ne continua munca. Ar fi oribil să ne trezim la finalul campaniei europene că avem probleme cu retrogradarea sau că obiectivele interne vor fi de neatins.
Pentru majoritatea jucătorilor mei, este o experienţă nouă. PSV sau Ajax sînt mai obişnuite cu astfel de competiţii, pot să facă faţă unui ritm tare. Să vedem dacă şi noi sîntem în stare să ne ridicăm la nivelul ambiţiilor pe care le avem", a comentat Du Chatinier.
Utrecht face parte din grupa K a Europa League, alături de Liverpool, Napoli şi Steaua.
International • Europa League • FC UTRECHT
Utrecht consideră campionatul prioritar: "Să nu ne trezim că retrogradăm cînd ieşim din Europa"
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 10 septembrie 2010
{{text}}