Antrenorul Unirii Urziceni, Octavian Grigore, spune că secretul victoriei obţinute împotriva Stelei a fost coeziunea din cadrul grupului şi îşi felicită elevii pentru modul în care au înţeles să trateze întîlnirea cu una dintre favoritele campionatului.
"Jocul Unirii s-a bazat pe forţa unui grup rămas la echipă şi pe cîţiva fotbalişti tineri, veniţi cu prospeţime de la Steaua II. Primul 11 a fost alcătuit în ziua jocului, Pădureţu a venit la mine şi m-a anunţat că, deşi e accidentat, va intra în teren.
Am sărbătorit cu aceşti copii minunaţi victoria deosebită contra Stelei şi sperăm că vom mai produce surprize. Toşca nu a tras de timp voluntar, era accidentat la faza care i-a supărat pe cei din conducerea adversarei noastre de ieri. Oricum, copiii de la Steaua au făcut tot ce au putut pentru a demonstra că merită să fie în prima ligă.
Orice echipă aveam în faţă, băieţii se comportau la fel. Am acceptat propunerea de la Urziceni pentru că e un brand important, campioană şi vicecampioană a României, voiam să vin în prima ligă şi să lucrez cu fotbalişti care îşi doresc performanţă", a spus Octavian Grigore la sportro.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}