Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII-CRAIOVA 3-1

Neagoe: "Tratăm uşor unele faze fixe şi ratăm cu aceeaşi uşurinţă"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 13 septembrie 2010

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat că echipa sa a început practic de la 0-1 meciul cu Pandurii Târgu Jiu, pierdut cu scorul de 1-3, în etapa a 7-a a Ligii 1.



"Îmi este greu să vorbesc după această înfrângere, am început jocul foarte relaxaţi, practic de la 1-0 pentru Pandurii. Iar ulterior am încercat să revenim dar am ratat trei ocazii mari în prima repriză dar nu am reuşit să înscriem şi am primit al doilea gol dintr-o fază fixă nepermis de uşoară.



Cam asta a fost istoria primei reprize. Am încercat în repriza a doua să intrăm în joc dar iarăşi am făcut o greşeală şi am primit golul trei şi practic s-a cam terminat jocul. Aşa se întâmplă când tratăm uşor unele faze fixe când toţi jucătorii ştiu ce au făcut şi noi ratăm cu uşurinţa cu care am ratat în seara asta. Dacă s-a terminat 3-1 nu poţi să mai vorbeşti dacă e just sau nu.



Asta a fost istoria jocului, Pandurii a marcat repede şi noi am început jocul de la 1-0 deşi cred că am avut ocazii mult mai mari şi mai clare decât ei, dar acesta este fotbalul", a spus Neagoe, conform Mediafax,



Neagoe a precizat că jucătorii sunt trişti că au pierdut, dar trebuie să meargă mai departe. "Acum nu rămâne decât să ne pregătim să analizăm greşelile pe care le-am făcut şi să mergem mai departe. Ne aşteaptă un meci destul de greu vineri la Craiova cu Rapid şi sper ca şi moralul lor să fie altul la acel meci.



Nu ne-a surprins Pandurii, ne surprindea dacă nu primeam golurile aşa cu uşurinţa cu care le-am primit şi am ratat foarte mult în loc să se facă 1-1 la acea ocazie a lui Costea. Noi am ratat la ocaziile prin Dina sau Piţurcă şi ei au marcat, dacă marcam şi noi probabil alta era istoria jocului dar fotbalul totdeauna te pedepseşte când ratezi atâtea ocazii cu atâta uşurinţă şi primeşti goluri din faze fixe. Sunt foarte supărat, nu pot fi bucuros după o înfrângere.



Nu este normal să nu jucăm pe teren şi să câştigăm la masa verde. Nu a fost nici o şedinţă în vestiar, e o tristeţe că am pierdut dar la fotbal trebuie să fim bărbaţi, să recunoaştem că au fost mai buni ca noi şi să mergem mai departe. Trebuie să reparăm ce nu a mers în seara asta", a completat tehnicianul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.