Fostul preparator fizic al Stelei, Yuksel Yesilova, care, în prezent antrenează formaţia turcă Mersin Idmanyurdu, a fost înjunghiat în timpul unui meci chiar de fratele său.
"După această condamnare, l-am respins cu toţii din familie. Nu mai aveam un astfel de frate. Însă el nu ne-a lăsat în pace. Doar împotriva mea a depus până acum 653 de plângeri. Organele abilitate au decis în cele mai multe cazuri că nu este nevoie de un proces, iar la procesele pe care l-am avut nu am primit nicio condamnare. Fratele meu mai mare are probleme psihice. Până acum m-a acuzat de multe, de viol, de trafic de arme, de trafic de droguri, însă eu am fost găsit nevinovat de fiecare dată. Pentru că toate erau acuzaţii fără niciun fundament şi justiţia a hotărât acest lucru", a explicat fostul preparator fizic al Stelei
Mediafax
{{text}}