În 2003, proaspătul stelist apărea într-un bizar contract de publicitate încheiat între club şi firma atacantului Vasile Ghindaru. Acesta îl "punea la dispoziţia" Petrolului pe coechipierul său Marinescu.
În perioada 2003-2008, noul stelist Laurenţiu Marinescu, 26 de ani, a fost folosit de Petrolul Ploieşti într-o operaţiune financiară la limita legii. Şi instrumentată în 2006 de procurorii prahoveni, care au îngropat însă dosarul cu rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, conform unor informaţii deţinute de săptămînalul ploieştean altPHel.
Într-un contract de publicitate încheiat între club şi jucătorul Vasile Ghindaru, zis şi "parai mic", acesta se obliga să-l pună la dispoziţia Petrolului pe coechipierul său Marinescu! Iar printre prevederi apăreau amănunte care stîrnesc zîmbete: "Va purta echipamentul de joc şi de antrenament cu însemnele solicitate", "Va avea interviuri şi apariţii în mass-media în interesul şi în promovarea imaginii beneficiarului".
Opera cuplului Luca - Bercea
Operaţiunea se făcea prin intermediul societăţii comerciale SC Paray SRL, administrată de Ghindaru, iar valoarea anuală a contractului era de 50.000 de dolari. Scopul, suspectat iniţial şi de anchetatori, ar fi fost acela ca Petrolul, gestionat atunci de cuplul Liviu Luca - Florin Bercea de la Petrom, să ocolească plata unor impozite, căci manevra devenise o regulă la Ploieşti: aproape tuturor jucătorilor li se deschiseseră firme chiar de club pentru finanţări similare. "În acea perioadă şi mie îmi făcuseră o societate. Erau discuţii legate de achitarea unor impozite mai mici către stat. Aveam 19 ani, nu îmi amintesc amănunte, dar eu n-am ridicat niciodată vreun ban din aceste contracte de publicitate", a subliniat Marinescu.
"Chiar mă amuză povestea! Cum adică să mă fi pus pe mine Ghindaru la dispoziţia Petrolului?! E curios că numele meu apare într-un document despre care nu ştiu nimic"
Laurenţiu Marinescu, mijlocaş Steaua
"N-am cum să-mi amintesc ce s-a întîmplat acum şapte ani, dar, ca idee, pot exista şi contracte neexecutate, cu valoare de simplă hîrtie. Care-i problema?"
Florin Bercea, fost preşedinte CA Petrolul
Fotbal • Liga 2 • INEDIT
Laurenţiu Marinescu folosit la Petrolul pentru driblarea impozitelor » Ofertă de la Paray SRL :D
Articol de Justin Gafiuc — miercuri, 15 septembrie 2010
{{text}}