Dumitrescu crede că tehnicienii sînt schimbaţi des în România din cauza fanilor, nu din vina patronilor.
Reacţia pe care au avut-o suporterii după eşecul de la Urziceni (0-1) l-a enervat pe Ilie Dumitrescu. Fanii prezenţi sîmbătă în Bărăgan i-au reproşat antrenorului, dar şi jucătorilor înfrîngerea. I-au apostrofat mai ales pe Ilie şi pe fotbaliştii veniţi de la Unirea.
Tehnicianul a profitat de comparaţia cu adversara din Europa League ca să-i indice pe suporteri drept responsabili pentru schimbările dese de antrenori din Ghencea: "Rafa Benitez n-a cîştigat tot timpul, dar suporterii nu l-au huiduit, l-au lăsat în pace, iar conducerea a procedat la fel. La noi sînt jigniţi jucătorii la prima înfrîngere, cum ni s-a întîmplat cu Unirea, şi patronii iau măsuri în consecinţă, adică schimbă conducerea tehnică. Poate că şi fanii noştri ar trebui să înveţe din ceea ce se petrece în Anglia".
La conferinţa de presă a lui Ilie Dumitrescu a participat şi un reprezentant al unui site al suporterilor. "Am fost în galerie înaintea ta. Şi, indiferent ce se întîmpla, nu strigam împotriva lui Marcel Răducanu, nu strigam împotriva nimănui!", i-a spus antrenorul.
"Suporterii trebuie să aibă răbdare şi să susţină echipa. În Anglia, Ipswich a retrogradat în urma ultimei etape, dar fanii lor s-au ridicat şi şi-au aplaudat în picioare favoriţii"
Ilie Dumitrescu, antrenor Steaua
De şase ori mai mulţi ca la Urziceni!
Steaua a avut sîmbătă, contra Unirii, o galerie formată din 400 de suporteri. La Liverpool, susţinătorii roş-albaştrilor vor fi de şase ori mai mulţi! Bilete s-au vîndut zilele trecute la stadionul din Ghencea, iar în zilele următoare vor fi comercializate la hotelul în care sînt cazaţi steliştii la Liverpool. Preţul unui tichet e de 30 de lire.
International • Europa League • LIVERPOOL - STEAUA, JOI, 22:05, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO
Ilie s-a supărat pe suporteri: "Învăţaţi şi voi din Anglia!"
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu — miercuri, 15 septembrie 2010
{{text}}