Proiectul federal vizează descoperirea unui grup de jucători care să constituie elita "tricolorilor" pentru Europenele/Mondialele de peste 6/8 ani
Aproape 500.000 de euro pentru descoperirea "tricolorilor" stelari din 2016/2018! E vorba despre suma pe care federaţia o pune la bătaie într-un proiect juvenil care va demara în acest week-end: campionatul selecţionatelor judeţene under 16. "Planul e gîndit ca un proces major de selecţie, similar cu ce s-a întîmplat în Franţa la începutul anilor '80, cînd au fost descoperiţi majoritatea jucătorilor care au cîştigat Mondialul din '98. Pe Barthez, de exemplu, l-au găsit într-un colţ ascuns de Pirinei", explică directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.
Start cu peste 1.000 de copii
Va fi, practic, o întrecere între <echipele naţionale> ale fiecărui judeţ, cu copii născuţi în '95. Lupescu: "De aici sperăm să iasă elita pentru Europenele şi Mondialele de peste şase sau opt ani. La acest nivel avem multe competiţii, care sînt însă fără mare valoare, aşa că această centralizare a puştilor cu talent ar trebui să aducă un plus pentru viitorul primei reprezentative".
În campionat vor evolua peste 1.000 de copii, iar cei 42 de antrenori angajaţi de FRF/AJF vor trebui să pregătească loturile după o strategie comună. Ei vor fi remuneraţi cu cîte 300 de euro pe lună, ceea ce înseamnă 140.000 de euro anual numai pentru plata tehnicienilor. Juniorii selectaţi vor fi obligaţi să participe la cel puţin două antrenamente săptămînale ale echipei, joia şi vinerea.
168.000 de euro va oferi FRF pentru echipamentele de joc ale tuturor copiilor implicaţi în competiţie
"Inclusiv turneele finale se vor disputa în teritoriu pentru a produce emulaţie locală şi să angreneze astfel în finanţare inclusiv Consiliile Judeţene"
Ionuţ Lupescu, director general FRF
Cîştigătorii: turneu extern
Competiţia a fost împărţită în prima ei fază de desfăşurare în şapte serii a cîte 6 judeţe. Se vor disputa partide tur-retur, iar programul complet al rundei de debut îl găsiţi mai jos. Merg mai departe primele trei locuri, plus alte trei echipe de pe locul 4, cel mai bine clasate. Vor urma apoi alte 6 grupe geografice, din care vor rezulta calificatele în sferturile de finală. Cîştigătoarea va fi desemnată printr-un turneu final de 4 echipe şi va primi din partea FRF un turneu peste hotare cu două jocuri, plus un set complet de echipament.
Programul primei etape a Campionatului Selecţionatelor Judeţene U16
Data Meci Teren
Seria 1:
17.09.2010, ora 14:00 Neamţ - Bacău Ceahlăul 2 Sintetic - Piatra Neamţ
22.09.2010, ora 15:00 Vaslui - Botoşani LPS Valui - Vaslui
22.09.2010, ora 15:00 Iaşi - Suceava Emil Alexandrescu sintetic - Iaşi
Seria 2:
19.09.2010, ora 10:00 Călăraşi - Tulcea Prefab M - Modelu
22.09.2010, ora 16:00 Galaţi - Brăila Municipal Dunărea - Galaţi
22.09.2010, ora 16:00 Ialomiţa - Constanţa Victoria - Amara
Seria 3:
19.09.2010, ora 10:00 Buzău - Giurgiu Municipal - Rîmnicu Sărat
19.09.2010, ora 10:00 Vrancea - Ilfov Milcovul I - Focşani
19.09.2010, ora 10:00 Municipiul Bucureşti - Prahova Rocar - Bucureşti
Seria 4:
19.09.2010, ora 10:00 Gorj - Dolj Tineretului - Rovinari
19.09.2010, ora 10:00 Vîlcea - Olt Municipal sintetic - Rîmnicu Vîlcea
19.09.2010, ora 10:00 Teleorman - Argeş Municipal - Alexandria
Seria 5:
16.09.2010, ora 16:00 Timiş - Caraş Severin Calor - Timişoara
19.09.2010, ora 10:00 Alba - Arad CSS Parc - Blaj
19.09.2010, ora 10:00 Hunedoara - Mehedinţi Baza Sportivă Universitatea
Petroşani - Petroşani
Seria 6:
16.09.2010, ora 16:00 Sălaj - Bihor Nicolae Mandel - Nuşfalău
17.09.2010, ora 14:00 Satu Mare - Maramureş Olimpia - Satu Mare
22.09.2010, ora 16:00 Cluj - Bistriţa Năsăud Victoria (Ardealul) - Someşeni
Seria 7:
19.09.2010, ora 10:00 Harghita - Covasna Municipal Sintetic - Miercurea Ciuc
19.09.2010, ora 10:00 Dîmboviţa - Mureş CSS Tîrgovişte - Tîrgovişte
21.09.2010, ora 13:00 Sibiu - Braşov Voinţa - Sibiu
Altele • Juniori • UNDER 16
"Naţionalele" judeţene U16 se vor duela de azi după celebrul model juvenil francez din anii '80 » Staruri pentru 2016
Articol de Justin Gafiuc — joi, 16 septembrie 2010
{{text}}