Azi e premiera oficială, mîine în cinematografe: "Marţi după Crăciun", cel mai proaspăt succes al cinematografiei româneşti » Filmul 4D

După ce a fost aplaudat la Cannes, filmul lui Radu Muntean va fi lansat de mîine în cinematografele din România

"Marţi, după Crăciun" e o poveste de viaţă, cu oameni adevăraţi


Te poţi îndoi că e un film, dar nici un moment nu te îndoieşti că e viaţă. Te afli acolo, la masa de familie, sau în magazin, la cumpărături, la cina de Crăciun. Poveştile despre comunism, dictatură, tranziţie şi specificul românesc au fost spuse. Acum e timpul pentru altfel de poveşti, personale, din prezent. "Marţi, după Crăciun" e un film despre lumea reală, de aici, de acum şi dintotdeauna.

"Ilegal" de bun
E una dintre peliculele care i-au făcut pe criticii americani să exclame că românii nu pot să facă filme proaste. "Nu e în ADN-ul lor. Sau e ilegal la ei în ţară!", scria "LA Times", după premiera din primăvară, de la Cannes. La festivalul de pe Coasta de Azur, a participat la secţiunea "Un Certain Regard", apoi a fost invitat la alte 20 de festivaluri şi distribuit pe trei continente.

Un bărbat "făcut bucăţi"
"Vreau să fac filme despre oameni ca mine!", spune regizorul Radu Muntean. Povestea e simplă, şocant de simplă. Un bărbat iubeşte două femei şi asta înseamnă că "se schimbă treaba", cum spune soţia lui. Se schimbă treaba, dar decizia e amînată pînă marţi, după Crăciun. Pentru că "treaba" înseamnă şi un copil, şi părinţi, şi prieteni şi mai tot ce intră într-un cadru stabil, solid, de viaţă. Şi cît de uşor părea să alegi între o blondă şi o brunetă!

Femei frumoase, bărbaţi adevăraţi
Actorii sînt atît de buni în rolurile lor, încît uiţi că sînt actori. Ar putea fi foarte bine vecinii de bloc. Scenariul e lucrat ca o bijuterie pentru femeile frumoase din film. N-aţi mai văzut astfel de femei în filmele româneşti! Puternice, fragile, credibile ca femei pînă-n vîrful degetelor.

Rar aţi mai văzut şi genul ăsta de bărbaţi adevăraţi, fără poze intelectuale şi fără texte macho împrumutate de la periferie. Ca să nu mai vorbim de Victor Rebengiuc, în rol de bunic memorabil. "Soţia", Mirela Oprişor a primit în august premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Sarajevo.

Cadoul de la final
Îţi vine să te bagi în vorbă, să-ţi dai cu părerea despre aparatul dentar sau despre ghetele de munte. Îţi vine să iei partea cînd a unuia, cînd a altuia, dar eziţi. Mai laşi să treacă o scenă, să vezi "cum se mai schimbă treaba", pînă la finalul de-a dreptul năucitor.

Soţul (Mimi Brănescu) trebuie să facă alegerea vieţii lui pe fundalul pregătirilor de Sărbători. Privindu-şi iubita îmbrăcîndu-se încet sau privindu-şi fetiţa cum întinde brînza tartinabilă. Tot filmul se caută, se aleg, se dau şi se primesc cadouri. Un singur cadou lipseşte. Aşa cum aşteaptă copiii să aleagă alţii darul în locul lor, aşteaptă adulţii ca viaţa să aleagă în locul lor. Pînă la urmă, alege regizorul. Ce anume? Mergeţi să vedeţi filmul!