Liga 1

Contra a fost instalat ieri în locul lui Petrovici » "Guriţă" promite să fie dur!

Dan Alexa, Alexa, Cosmin Contra, Contra, Poli Timişoara

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noul antrenor a anunţat ieri că-şi asumă riscul de a fi nepopular în vestiarul Timişoarei şi a declarat că ţinta sa în carieră e să devină selecţioner


Cosmin Contra a fost numit ieri oficial antrenor principal al Politehnicii. Decizia a fost luată încă de marţi, cînd "Guriţă" s-a întîlnit, la Bucureşti, cu patronul Marian Iancu. Fostul internaţional nu vrea să fie un tehnician de paie, ci unul dur, cum a fost şi ca jucător.

"Încep o muncă deloc uşoară, se vor schimba multe pentru mine. Dacă acum două zile stăteam cu băieţii în vestiar, ca şi coleg, acum voi lua unele decizii care au să-i supere pe unii dintre ei. Dar asta e viaţa. Niciodată nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi", a spus Contra, care şi-a anunţat şi principala ţintă în carieră: "Mi-aş dori să ajung ca şi Vladimir Petrovici. Respectiv să antrenez echipa naţională". Petrovici şi-a luat ieri după-amiază adio de la echipă, plîngînd în vestiar la despărţire.


Are trei secunzi
Cosmin Contra va fi asistat pe Bega de Vali Velcea, Iosif Rotariu şi Marius Bratu. "Nu vorbim doar despre un antrenor, ci despre un staff. Am acceptat această provocare pentru că-i voi avea pe ei alături. Am mare încredere că voi reuşi să duc la final munca lui Petrovici", a declarat Contra.


17.000 de euro pe lună e salariul lui Contra


"Am să le cer jucătorilor să fie agresivi, să nu renunţe la nici o minge. Vreau să cîştig toate meciurile pe care o să le disput"
Cosmin Contra, antrenor Poli

"<Naţionala> Serbiei nu se poate refuza. Sînt băieţi buni acolo, capabili de rezultate importante. Plec cu fruntea sus de la Timişoara"
Vladimir Petrovici, ex-antrenor Poli

"Contra va rămîne şi jucător, nu va fi doar antrenor. Sperăm să ne bucurăm de o Poli Timişoara în cupele europene la finalul acestui sezon"
Gheorghe Chivorchian, preşedinte C.A. Poli Timişoara

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.