După antrenamentul de aseară, Ilie Dumitrescu a decis să nu-l mai titularizeze pe bulgarul Anghelov, ci să apeleze la internaţionalul român de tineret
Steaua va evolua diseară într-un "11" în premieră. Marea surpriză e scoaterea din formaţie a bulgarului Stanislav Anghelov şi introducerea ca titular a lui Eric Bicfalvi. Anghelov îşi cîştigase un loc în primul "11" după returul de la Zurich, însă bulgarul a evoluat slab la Urziceni, iar Bicfalvi s-a recuperat bine după meciurile de la tineret şi e sută la sută apt, astfel că Ilie îi va reda tricoul de titular. Bicfalvi fusese revelaţia din mandatul lui Dumitrescu, el reuşind ca mijlocaş central trei jocuri excelente: cu Grasshopper, la Vaslui şi cu Timişoara.
Antrenorul a recurs la această schimbare din două motive. Primul: Bicfalvi e mai proaspăt pentru că n-a evoluat deloc la Urziceni, dar şi fiindcă e mai tînăr. Al doilea: Eric e un fotbalist care se pliază mai bine pe stilul cerut de Ilie, acela de posesie, dar e capabil şi să verticalizeze mai des decît Anghelov. Bicfalvi va face cuplu la mijlocul terenului cu Iulian Apostol, în timp ce în faţa lor va evolua un trio superofensiv format din Răduţ, Stancu şi Tănase, plus atacantul împins Kapetanos.
"L-am întrebat pe Ilie cum va juca şi mi-a zis că el nu merge pe Anfield ca să stea în apărare şi să aştepte pomană. Nu, mi-a zis că vom ieşi la joc şi că nu trebuie să le dăm mingea"
Gigi Becali
10 ani e diferenţa de vîrstă dintre Anghelov şi Bicfalvi, ultimul avînd doar 22 de ani, în vreme ce bulgarul e veteranul de vîrstă al Stelei
17 meciuri a jucat Bicfalvi în cupele europene, faţă de 73 de partide internaţionale, cît are la activ Anghelov
International • Europa League • LIVERPOOL - STEAUA, AZI, 22:05, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO
Surpriză: rocadă Bicfalvi-Anghelov!
Eric Bicfalvi, Bicfalvi, Steaua, România
Articol de Dan Udrea, Adrian Florea — joi, 16 septembrie 2010
{{text}}