Fostul jucător al Argeşului, portarul Dani Coman, nu stă nepăsător în privinţa clubului la care a crescut, s-a format, şi de la care a plecat în fotbalul mare. Dani Coman şi-a deschis la Piteşti o Şcoală de Fotbal care îi poartă numele. Şcoala are cinci echipe pe categorii de vârstă, pregătite de cei mai buni antrenori care i-au descoperit pe Mutu, Neaga, Nicolae Dică, Dani Coman, Năstăsie, Emil Dică, Chiţa, Boşneag, Prepeliţă, Adi Iordache, Bogdan Stancu, Cristi Tănase, Alin Popa şi mulţi alţii. Este vorba de antrenorii Mihai şi Mihăiţă Ianovschi. Cei doi tehnicieni au plecat la începutul lunii de la F.C. Argeş, şi au acum cea mai bună generaţie de jucători, cu şase fotbalişti selecţionaţi la loturile de juniori. „Avem acum o generaţie mai bună decât cea a lui Mutu care a fost campioană în anul 1995, şi în scurt timp se vor vedea roadele muncii noastre”, spunea Mihăiţă Ianovschi. „Vreau să formăm jucători pentru F.C. Argeş” „La Şcoala de Fotbal <Dani Coman> nu se percepe nicio taxă. Vrem să formăm jucători de valoare pentru F.C. Argeş şi pentru fotbalul românesc. Astfel vreau să ajut clubul la care m-am format ca om şi ca jucător”, spunea Dani Coman. Primăria Piteşti i-a dat tot ajutorul lui Dani Coman şi Şcolii lui de fotbal, oferindu-i pentru antrenamente şi meciuri, terenurile bazei sportive de la stadionul „Nicolae Dobrin”. Până se va lăsa de fotbal ca jucător, Dani Coman va antrena portarii de la Şcoala lui de Fotbal, atunci când timpul îi va permite.
{{text}}