Tenis

Victorii la extreme pentru Hănescu şi Ungur în prima zi de Cupa Davis

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Hănescu a trecut rapid de Endara, iar Ungur a făcut meciul vieţii în faţa lui Giovanni Lapentti


"Mizez pe victoria lui Adrian. E momentul să arate că are valoare", spunea Hănescu, la puţină vreme după ce îşi încheiase antrenamentul cu public, adică meciul de 6-2, 6-2, 6-2 cu Ivan Endara. Cel mai bun român al momentului nu s-a complicat în disputa sa cu debutantul ecuadorian, a avut grijă să nu cadă în capcana schimburilor lungi de mingi şi, una peste alta, şi-a folosit cu eficienţă aproape diabolică experienţa net superioară.

După un prim punct cîştigat repede şi fără emoţii, doza de dramatism a zilei avea să fie asigurată de al doilea meci, cel dintre Adrian Ungur şi Giovanni Lapentti. Cu totul altă luptă, altă încleştare între doi jucători mai aproape unul de altul în clasamentul ATP decît Hănescu şi Endara. Ecuadorianul a început mai bine, adjudecîndu-şi primele două seturi, 7-6 (2) şi 6-4. "Eu am fost prea crispat, prea static, n-am avut reacţie la retur", a explicat Ungur. Apoi, din setul al treilea, lucrurile s-au schimbat. Ambii jucători recunosc acest lucru. Doar că pentru unul a fost în bine, pentru celălalt exact pe dos.

"Terenul a fost un factor foarte important", a spus Giovanni. "După ce a intrat soarele în nori, a devenit foarte lent. Nu mai puteam mişca mingea. Nici serviciul meu nu mai producea pagube". Pentru Adrian modificarea a fost pozitivă. E ca un dialog în oglindă. "Serviciul lui nu m-a mai deranjat. Apoi, pe măsură ce a trecut timpul, nimic nu m-a mai deranjat". Ambii jucători cred că game-ul în care a servit românul la 1-0 pentru Lapentti în setul al patrulea, salvînd trei mingi de break, a fost cheia meciului. Ultimele trei acte au fost 6-3, 6-4, 6-2 pentru Ungur, care a jucat primul meci de 5 seturi al carierei. România e foarte aproape de Grupa Mondială. Îi mai trebuie un singur punct, pe care îl poate obţine azi, la dublu.


"Jucăm cu România, nu se putea să fie mai puţin de patru ore. Mă aşteptam la asta!"
Giovanni Lapentti

"Mă bucur pentru Adrian că a întors de la 0-2 la seturi şi că şi-a dat seama de forţa lui fizică şi psihică"
Andrei Pavel

"Liana, soţia mea, mă înţelege, e şi ea jucătoare. Cred că a suferit de zece ori mai mult în tribună"
Adrian Ungur


ROMÂNIA-ECUADOR 2-0

Ieri Hănescu-Endara 6-2, 6-2, 6-2
Ungur-G. Lapentti 6-7 (2), 4-6, 6-3, 6-4, 6-1
Azi Hănescu, Tecău-G. Lapentti, N. Lapentti

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.