Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASTRA, MÎINE, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Ilie se teme » I-a pedepsit pe jucători cu o zi în plus de cantonament!

Iasmin Latovlevici, Latovlevici, Steaua

Articol de Dan Udrea   —  duminică, 19 septembrie 2010

Ilie şi-a chemat jucătorii la stadion cu două seri înaintea meciului cu Astra, de mîine. Răduţ şi compania plătesc pentru evoluţia sub aşteptări de la Urziceni, unde au pierdut cu 0-1





Steliştii au avut mai puţin de 24 de ore la dispoziţie pentru a sta cu familiile după meciul cu Liverpool. Deşi s-au întors vineri din Anglia, aseară au intrat deja în cantonament pentru jocul cu Astra Ploieşti, de mîine. Decizia ca echipa să doarmă la stadion două seri, şi nu una singură, cum s-a întîmplat la precedentul joc de campionat, i-a aparţinut lui Ilie Dumitrescu.



Antrenorul a luat decizia după eşecul de la Urziceni, singura sincopă din Liga 1 pentru Ilie Dumitrescu pînă acum. "Exact pînă la acea dispută, intram în cantonament cu două zile înainte şi ne-a mers foarte bine", a sunat explicaţia unuia dintre colaboratorii lui Dumitrescu. "Principalul" Stelei nu vrea să rişte nimic înaintea confruntării cu Astra şi, chiar dacă Regulamentul de Ordine Interioară prevede sancţiuni drastice pentru cei care ies în oraş cu 72 de ore înainte de meci, doreşte să-i aibă sub control total pe elevii săi.



Roş-albaştrii s-au prezentat ieri după-amiază în Ghencea, s-au antrenat, apoi au cinat şi au urcat imediat în camerele minicantonamentului. Astăzi vor rămîne toată ziua la stadion, la fel cum se va întîmpla şi mîine, pînă la meci, programat să înceapă la 20:30.





10 zile de cantonament sînt programate pentru stelişti în următoarele două săptămîni, perioadă în care echipa are programate 5 partide: 3 în Liga 1 şi cîte unul în Cupa României şi în Europa League



18 meciuri mai are Steaua sigur de disputat pînă la finalul anului. E posibil să se ajungă la 20 de partide dacă echipa se va califica în "sferturile" Cupei României





Cei de la Unirea sînt obişnuiţi :)

Pentru grupul sosit de la Urziceni nu este ceva ieşit din comun să petrească mult timp în cantonamente. Cît timp au lucrat cu Dan Petrescu, jucătorii stăteau cantonaţi inclusiv în seara de după meci, indiferent că partida se disputa în deplasare sau pe teren propriu!



Jucătorii ceruseră doar o zi de cantonament

Steliştii au stat pînă la meciul cu Unirea Urziceni de fiecare dată cîte minimum două zile în cantonament înaintea partidelor. După venirea lui Ilie Dumitrescu, 4 reprezentanţi ai fotbaliştilor au discutat cu antrenorul şi au solicitat să fie redusă perioada. "I-am înţeles, că ştiu că nimănui nu-i place să stea la stadion, dar le-am zis că responsabilitatea rezultatelor e a mea şi le-am cerut să semnăm un fel de contract. Adică să specificăm clar în Regulamentul Intern amenzi pentru ieşirile în oraş după ora 23:00", a explicat Ilie.



Riscă amenzi de 10.000 de euro

"Vreau să-i şi protejez pe jucători de eventuale tentaţii, de ieşiri în oraş, de alte lucruri" a fost argumentul lui Dumitrescu în discuţiile cu colaboratorii săi. În Regulamentul de Ordine Interioară scrie clar că "întîrzierea în oraş după ora 23:00 înainte de începerea jocului cu cel puţin 72 de ore se penalizează cu 10.000 de euro, iar orice recidivă dublează amenda". Suma reprezintă pentru marea majoritate salariul lunar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.