Tenis

Horia Tecău şi-a scos trofeele la expoziţie

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Horia Tecău şi-a etalat ieri cele cinci distincţii cucerite anul acesta, dar şi pe cea primită pentru finala de la Wimbledon.



Este românul cu cele mai multe victorii în 2010, cinci la număr, toate reuşite în turnee de dublu din cele mai diverse puncte ale lumii. Şi-a început călătoria strălucitoare la Antipozi, la Auckland (Noua Zeelandă), a continuat-o în nordul Africii, la Casablanca (Maroc), apoi în Europa, la 's-Hertogenbosch (Olanda) şi Bastad (Suedia), a cincea staţie fiind în America de Nord, la New Haven (SUA). Cinci trofee frumoase, primul cucerit alături de neozeelandezul Marcus Daniell, celelalte patru cu Robert Lindstedt. Cinci viziuni artistice diferite, cinci poveşti diferite.

La Auckland e o distincţie de metal, înaltă şi suplă. Organizatorii de la Casablanca s-au oprit la varianta mai des întîlnită a tăvii rotunde. La 's-Hertogenbosch au contribuit copiii, cu desenele lor candide şi colorate, turneul fiind patronat de UNICEF. Trofeul de la Bastad, oraşul de reşedinţă al lui Lindstedt, are o poveste aparte, pe care o spune chiar Horia: "E un artist suedez care în fiecare an creează altceva şi nimeni nu ştie cum vor fi cupele pînă la festivitatea de premiere. Anul acesta a făcut acest bol de sticlă verde cu o răţuşcă pe fund. Şi sticla e celebră acolo, Knob se numeşte". Urmează New Haven-ul. Un soi de vază de cristal cu linii uşor şerpuite. Dacă nu eşti antrenat, rişti să-l scapi din mîini, atît e de greu!

În faţa tuturor se află însă tăviţa de argint cu margine ondulată de la Wimbledon, unde Tecău a jucat finala.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.