Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASTRA 1-1

MM Stoica: "Ştiu că vine Uhrin!"

Articol de Remus Răureanu, Ionuţ Petrişor   —  marţi, 21 septembrie 2010

Stoica a anunţat că deţine informaţii potrivit cărora cehul va prelua echipa, iar Duşan se declară dispus să revină în Liga 1.





Mihai Stoica, fost manager în Ghencea, a aruncat aseară un nume surpriză pentru banca Stelei în emisiunea Fanatik Show, de pe DigiSport: "Ştiu primul nume apărut pe lista Stelei: Duşan Uhrin. El tocmai a fost demis de la AEL Limassol". Uhrin, numele pronunţat de MM Stoica, a mai fost dorit în Ghencea şi în trecut, dar n-a putut fi adus. Acum antrenează în Cipru, la AEL Limassol, cu care a pierdut în ultima etapă, 1-2 cu Ermis. Gazeta l-a contactat aseară.





- Domnule Uhrin, veniţi la Steaua în locul lui Ilie Dumitrescu?


- Ha-ha-ha! De unde a apărut asta?



- Mihai Stoica a zis la televizor...

- Dar el nu lucrează la Steaua, nu?



- Nu, dar a susţinut că are informaţii despre asta. A mai spus că aţi fost demis de la AEL Limassol.

- Am nişte probleme la AEL, e adevărat, dar nu am fost demis, am contract în continuare. Încă mai am treabă la echipa mea şi mă concentrez pe asta.



- Dar aţi fi de acord să reveniţi în România?

- Asta da. Mi-a plăcut ţara, mi-a plăcut şi campionatul, deci România e OK. Dar de la Steaua n-am fost contactat, deci e doar un zvon în momentul ăsta.



1 milion de euro e clauza de reziliere a contractului dintre Duşan Uhrin şi AEL Limassol

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.