În Bundesliga se joacă fără oprire. Astăzi începe etapa a 5-a, iar Eurosport 2 va transmite în direct şi în exclusivitate de la ora 21:00 cel mai interesant meci al rundei, HOFFENHEIM – BAYERN MUNCHEN.
După 3 meciuri fără gol marcat şi doar o victorie neconvingătoare în acest sezon, Bayern se deplasează pe un teren greu, singurul din Bundesliga unde nu a câştigat până acum. Trupa lui Van Gaal este în faţa unui record negativ al clubului, pe care-l va “bate” dacă nu va înscrie până în minutul 74 al meciului, când va aduna 344 de minute fără gol. Şi aşa, atacul bavarezilor - cu Thomas Muller, golgeterul Mondialelor, Ivica Olici, Miroslav Klose şi Mario Gomez – este cel mai slab din Bundesliga, cu doar două reuşite.
Hoffenheim este neînvinsă în acest sezon şi are cea mai bună apărare, doar 3 goluri primite (la fel ca şi Bayern). Spre deosebire de bavarezi, atacul echipei lui Ralf Rangnick merge ceas, având o medie de peste două goluri pe meci.
Seara de Bundesliga va continua la Eurosport 2 de la 23:15 cu un amplu rezumat al derbyului nordului HANNOVER 96 – WERDER BREMEN. Este pentru prima oară în ultimii 37 de ani când Hannover se află deasupra lui Werder în clasament la ora meciului direct. De altfel, Werder se simte excelent la Hanovra, unde a înscris mai multe goluri decât în oricare alt oraş din Germania. Problema e că trupa lui Thomas Schaaf n-a mai găsit poarta adversă de două etape (0-0 cu Bayern şi 0-2 cu Mainz).
Mîine, transmisiunile din Bundesliga vor continua la Eurosport 2 cu partidele HAMBURG – WOLFSBURG (21:00) şi BORUSSIA DORTMUND – KAISERSLAUTERN (23:00).
International • Campionate
Mai ştie Bayern să înscrie? Află diseară, de la ora 21:00!
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 21 septembrie 2010
{{text}}