International   •   Campionate   •   SPANIA

Cristiano Ronaldo atacat de Sara Carbonero: "Egoist şi individualist"

Sara Carbonero, Carbonero, Spania

Articol de Constantin Popescu   —  miercuri, 22 septembrie 2010

Jurnalistă sportivă, iubita lui Casillas l-a criticat pe atacantul portughez live, în timpul unei emisiuni TV





Sara Carbonero se adaugă celor ce acuză atitudinea de pe teren a lui Cristiano Ronaldo. Fără să ţină cont că-i vorba de colegul logodnicului ei, Iker Casillas, frumoasa ziaristă sportivă a lovit fără menajamente în starul Realului.



"Cristiano a fost, este şi va fi întotdeauna egoist şi individualist pe gazon. Aşa l-a cumpărat Realul, nimic nu-l poate schimba. Singura problemă e că a costat 96 de milioane de euro şi nimic din ceea ce face rău nu i se poate ierta", a atacat Sara în direct la TV, într-o emisiune pe Tele Cinco, unde analizează actualitatea sportivă.



Tot Sara a dezvăluit că Ronaldo "este neliniştit din cauza puţinelor reuşite din acest sezon, dar nu şi deprimat. Nici nu s-a dus la psiholog, aşa cum s-a zvonit în ultimele zile".





Acuzat şi de jucători

Aceeaşi părere cu Sara o au fanii Realului, care l-au fluierat recent pe Ronaldo, însă şi jucătorii. Unul, rămas anonim, a zis în "Don Balon": "Cristiano are nevoie de o minge doar pentru el. Cînd primeşte balonul, e o idioţenie să alergi şi să te demarci fiindcă niciodată nu te vede. Deşi eşti mai bine plasat, el şutează, dar Mourinho îi admite totul". Jose l-a apărat: "Jocul lui Ronaldo este individualist şi deoarece calităţile îi permit".



"Intrare brutală"

Sara a vorbit şi de incidentul din meciul Atletico - FC Barcelona, cu Messi călcat pe gleznă de Ujfalusi. "A fost o intrare brutală. Se vede clar că cehul s-a dus să-i rupă glezna lui Lionel. Ceea ce dă de gîndit e că era vorba de Messi, ce nu-i un jucător oarecare de la Barcelona, ci jumătate din Barca", a zis iubita lui Casillas. Mourinho n-a lipsit din discuţie: "Îmi place că e un antrenor foarte implicat în vestiar. Se ocupă mult de jucători în particular, exact ce era nevoie la Real".



Iniesta a anunţat pe Facebook că va fi tată

Andres Iniesta a ales o cale aparte ca să comunice că va deveni în premieră părinte: pe Facebook. "Salut tuturor. Vă anunţ că voi fi tată. Este un moment plin de fericire pentru toţi. Îmi pare rău că vă transmit în acest mod, dar este ceva personal. Sper să fiu înţeles că eu şi prietena mea nu dorim să detaliem subiectul. Multe mulţumiri", astfel a sunat mesajul mijlocaşului Barcelonei. Logodnica sa, Anna Ortiz, a rămas însărcinată în vacanţa din iulie, imediată finalei Mondialului, în care Iniesta a înscris unicul gol contra Olandei. Reuşita lui a provocat un veritabil "baby-boom", mulţi copii născuţi ulterior în Spania fiind botezaţi Andres.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.