Liga 1

Gheorghe Constantin: "Aşa cred cei de la CCA că pot fi credibili?"

Gheorghe Constantin, Constantin

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, îi atacă pe cei din actuala conducere a Comisiei pentru modul în care judecă prestaţiile arbitrilor



- Domnule Gheorghe Constantin, cum comentaţi analiza CCA?
-  Cînd Augustus a greşit, cum a fost la Dinamo - Craiova, şi eroarea a fost evidentă, n-am zis nimic fiindcă nu era cazul. Acum, rămîn chiar neplăcut surprins de analiza pe care cei de la CCA au făcut-o cu Augustus, dar probabil că aşa trebuia făcută

- Adică?
- Dacă nici ei nu pot spune exact ce a fost la faza acea cu Marius Niculae, dacă l-au trimis pe Augustus la majoritatea meciurilor grele din acest debut de sezon şi le-a arbitrat bine, atunci daţi, domnilor, credit! Înseamnă că e valoros! Dar cînd tu vii şi spui că a arbitrat în compensaţie, că i-a fost frică şi că a dat pentru o echipă şi apoi şi pentru cealaltă, mă întreb dacă mai poţi avea credibilitate în faţa celorlalţi arbitri. Sînt dezamăgit de modul în care cei din CCA au analizat în acest caz.


Deaconu la U Cluj - CFR Cluj
CCA a anunţat ieri la prînz brigada pentru derby-ul Clujului, programat vineri, avîndu-l la "centru" pe Ovidiu Haţegan. După o oră, pe site-ul CCA arbitrul arădean a fost înlocuit de Alexandru Deaconu. "L-am schimbat deoarece va pleca la un turneu în Estonia şi nu voiam să rişte vreo accidentare, mai ales că are o şansă mare. Am vorbit cu el şi am stabilit că e mai bine să arbitreze o întîlnire mai uşoară, la Liga a II-a", a explicat şeful CCA, Vasile Avram

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.