România a bătut încă o dată campioana olimpică, Norvegia, revenind după ce a fost condusă la pauză cu 12-6. România întîlneşte azi Rusia, de la ora 15:00, meci transmis direct de DolceSport
Din rai în iad şi invers. Aşa sînt toate meciurile echipei României de handbal feminin. Trebuie să fii tare de inimă ca să vezi evoluţia fetelor lui Radu Voina.
România a început a şasea ediţie a GF World Cup, aseară, la Aarhus, reeditînd finala din 2009, contra Norvegiei, cîştigată cu 28-27. Şi ieri, ca şi acum un an, meciul a fost unul senzaţional, cu răsturnări spectaculoase de scor.
În prima repriză, nordicele au făcut legea. Katrine Lunde Haraldsen, cel mai bun portar din lume, a apărat incredibil. "Tricolorele" au marcat de doar şase ori, dar au avut şi mult ghinion. Au trimis de opt ori mingea în bară şi au ratat două aruncări de la 7 metri! Noroc cu apărarea şi cu portarul Paula Ungureanu, care a zburat şi ea între barele porţii sale. Chiar şi aşa, România a fost o echipă suferindă, cu realizări puţine, iar nordicele jubilau în vestiar la 12-6.
Psihic de fier
Antrenorul Radu Voina a încercat să-şi ridice fetele la pauză, le-a încurajat şi le-a transmis că nimic nu e pierdut. În doar 11 minute, "tricolorele" au reuşit să egaleze şi, din acel moment, România era formaţia pe val, care venise din spate. Neagu a ţintit doar vinclurile porţii, Paraschiv şi Puşcaşu au fost adevăraţi spiriduşi pe extreme, iar în apărare Brădeanu, Amariei, Neagu şi-au făcut treaba cu vîrf şi îndesat. Pivotul Oana Manea s-a luptat cu cîte două-trei adversare, dar a meritat. Cu zece minute înainte de final, România a trecut la conducere, 18-17, menţinînd diferenţa pînă la sfîrşit. A fost 21-20 pentru Neagu şi compania care au mai învins o dată cea mai puternică echipă din lume, Norvegia.
România 21 (6)
Neagu 8, Manea 5, Puşcaşu 2, Geiger 2, Elisei 1, Moldovan 1, Amariei 1, Brădeanu 1. Antrenor Radu Voina
Norvegia 20 (12)
Alstad 5, Riegelhuth 4, Sulland 3, Loke 2, Mork 2, Nostvold 2, Breivang 1, Herrem 1. Antrenor: Thorir Hergeirsson
REZULTATE
Grupa A: Ungaria-Germania 22-19, Danemarca-Franţa 32-29; Grupa B: Suedia-Rusia 25-24, România-Norvegia 21-20
PROGRAM AZI
Rusia-România (ora 15:00, direct DolceSport); Germania-Franţa (17:00); Suedia-Norvegia (19:00); Danemarca-Ungaria (21:00)
Sporturi • Handbal • GF WORLD CUP 2010 / ROMÂNIA - NORVEGIA 21-20
Echipă stelară » România a învins Norvegia la Cupa Mondială
Magdalena Paraschiv, Paraschiv, România
Articol de Marian Ursescu — miercuri, 22 septembrie 2010
{{text}}