Ziarele italiene, cel puţin, nu mai au nici un dubiu. Bogdan Lobonţ şi Cristi Chivu se vor număra printre protagoniştii derby-ului Roma - Inter, programat sîmbătă seară, de la 21:45, în Serie A.
Urmare a accidentării portarului Julio Sergio, antrenorul Claudio Ranieri a decis să-i ofere lui Lobonţ o nouă şansă între buturile Romei, deşi are şi varianta Doni. Aşa anunţă Gazzetta dello Sport în numărul de vineri. Ex-dinamovistul greşise grav la precedentul duel cu Inter, din Supercupa Italiei (1-3), cînd presa italiană i-a pus în cîrcă două dintre golurile primite (foto), iar Ranieri l-a retrogradat al 3-lea portar.
De partea cealaltă, Chivu e sigur titular, mai rămîne de văzut pe ce post va evolua. Antrenorul Rafa Benitez nu poate conta pe doi dintre apărătorii săi centrali, Samuel şi Materazzi, ambii indisponibili, şi l-ar putea trimite pe Chivu alături de Lucio. Sau, la fel de bine, "tricolorul" ar putea rămîne la locul său, fundaş-stînga, dacă tehnicianul spaniol va dori să mizeze în centru pe perechea Lucio - Cordoba.
{{text}}