Liga 1

Mărgăritescu către suporterii dinamovişti: "Vreţi haos ca-n Ghencea?"

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mărgăritescu îi roagă pe suporteri să nu mai jignească jucătorii şi să fie alături de echipă pentru a nu repeta în Ştefan cel Mare tensiunile interminabile din curtea rivalei. Jucătorii vor să facă pace cu galeria


- Andrei, suporterii te contestă şi spun că nu ar trebui să mai joci la Dinamo. Cum comentezi?
- Trebuie să înţeleagă că eu, Dănciulescu, Marius Niculae, Moţi, Cătălin Munteanu şi alţii nu trăim din amintiri, sîntem dinamovişti adevăraţi, am cîştigat cîteva trofee aici şi vrem un minim de respect. Pot să ne fluiere, să ne critice, dar să ne facă expiraţi sau blatişti deja e prea mult! Tot timpul am fost deschişi cu galeria, iar fanii trebuie să ştie că avem şi noi probleme şi unele lucruri de spus. Altfel ne-am înţelege dacă am discuta faţă în faţă, ar fi pentru binele lui Dinamo.

- Cum te afectează criticile venite dinspre tribună?
- Un singur meci s-a pierdut cu mine în teren, cel cu Vasluiul, cînd am jucat doar o repriză! În rest, n-am intrat nici cu Hajduk, nici cu Universitatea Cluj. Cei de pe internet pot spune orice, poate unii nici nu sînt fanii noştri, dar Mihnea Ionescu, un lider al galeriei şi un dinamovist adevărat, a spus că sînt expirat. În trecut ne bucuram împreună cînd am bătut Steaua în Ghencea, ne ştim bine şi ar fi normal să-mi zică în faţă asta. Şi să vă mai spun ceva!


"Iau în calcul şi să plec!"


- Ce anume?
- Cu ce sîntem noi diferiţi faţă de Steaua dacă ne comportăm aşa? E o luptă între suporteri, jucători, banca tehnică şi conducere, la fel ca în Ghencea. În loc să fim uniţi, singuri ne facem rău. La noi sînt patru tipuri de suporteri: cei de pe internet, cei de la peluză, cei de la tribuna întîi şi apoi cei de la tribuna a doua. Fiecare are altă părere, nu vorbesc aceeaşi limbă.

- Dar tu simţi că n-ai avut o prestaţie prea bună în acest sezon?
- Cred că am evoluat în nota echipei. Dacă aş simţi că nu mai pot, aş ieşi. Ei zic că joc pentru că sînt copilul lui Andone şi chiar mă gîndeam să-i zic lui nea Ando să nu-şi mai pună suporterii în cap şi să mă lase să plec în altă parte. Toţi "expiraţii" care au plecat joacă foarte bine. Pe Claudiu l-au înjurat, acum îl aplaudă, pe Petre la fel, să nu vă mai zic cu Adrian Cristea ce s-a întîmplat mai demult!

- Povesteşte-ne.
- Cînd jucam în Rusia, am venit în ţară la un derby Dinamo - Steaua. Frumos în tribune, totul în regulă. Conducea Steaua cu 1-0 şi fanii îl înjurau pe Adrian Cristea de familie, de morţi, urît rău de tot! Prin minutul 80 a egalat "Prinţul" şi toţi ziceau că e cel mai bun, cel mai tare, îl iubeau enorm. Azi eşti bun, mîine eşti cel mai prost, aşa e la noi!


"Nu aştept să fiu ridicat în slăvi sau să spună lumea că sînt bun, dar măcar să fiu apreciat că sînt dinamovist. Eu joc cu sufletul pentru echipa asta şi mă doare cînd văd că ne certăm între noi"
Andrei Mărgăritescu, mijlocaş Dinamo

"Înainte de meciul cu Universitatea Cluj, fanii ziceau că sigur batem că e meci în familie. La final au zis că am făcut blat, deci orice s-ar întîmpla noi sîntem bănuiţi de lucruri necurate!"
Andrei Mărgăritescu, mijlocaş Dinamo


5,57 e media notelor primite de Măgăritescu în gsp. El a jucat 7 meciuri în campionat


"Sprijiniţi jucătorii!"
Ioan Andone insistă ca suporterii să fie alături de echipă: "Fiecare antrenor are preferaţii lui, aşa este Mărgăritescu pentru mine. Un jucător cu care am mers la multe bătălii şi căruia îi vor acorda în continuare încredere. Fanii să aibă încredere în el şi în Moţi! Au dovedit de atîtea ori că sînt dinamovişti adevăraţi. Hai să fim uniţi, să ne sprijinim jucătorii!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.