Liga 1

Şansă pentru Ema » Dolha, titular contra Unirii

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dolha va fi titular azi, la Urziceni, iar în funcţie de evoluţiile sale viitoare şefii vor decide dacă să-i prelungească şederea în Ştefan cel Mare


Pe 15 iulie, contra Olimpiei Bălţi, în Europa League, Dinamo n-a încasat gol. De atunci şi pînă la meciul cu Ceahlăul (2-0), cînd Emilian Dolha a fost titular pentru prima dată în acest sezon, "cîinii" fuseseră taxaţi de adversari în fiecare partidă.

Ioan Andone doreşte să-i ofere continuitate portarului de 30 de ani, iar şefii se gîndesc să-i prelungească actualul acord dacă va avea evoluţii bune şi va oferi siguranţă în defensivă. Ema intră în ianuarie în ultimele şase luni de contract şi va putea semna cu orice echipă îl doreşte.

De aceea, conducerea ar dori să-l cheme la negocieri în perioada următoare, asta şi pentru că din ianuarie salariul său, redus cu 30% în urmă cu şase luni, ar urma să revină la suma iniţială, de 180.000 de euro pe sezon. Acţionarii ar dori să-i aplice plafonul salarial, de 10.000 de euro pe lună, plus bonusuri. "Dolha e singurul portar de la noi care ţipă la fundaşi şi-i mai coordonează. Avem încredere în el, sperăm să închidă poarta", zic şefii.


6 luni a stat Dolha pe tuşă după operaţia suferită la umărul drept la finalul lunii martie chiar într-un meci cu Unirea Urziceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.