Sporturi   •   Tenis   •   BCR OPEN ROMÂNIA

Chela: "Nu pot cere mai mult!"

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru   —  luni, 27 septembrie 2010

Juan Ignacio Chela îşi va lăsa trofeele la Alicante, în casa unor prieteni







- Juan, te aşteptai ca finala să se desfăşoare aşa?

- Sincer, nu m-am gîndit dacă vor fi două sau trei seturi, dacă vor fi lungi sau scurte. Am luat meciul punct cu punct. A trebuit să fiu foarte atent pentru că Pablo e un jucător complet, care serveşte bine, vine la fileu, pune presiune şi e foarte periculos. A progresat mult.



- Cum te simţi la capătul unei săptămîni în care ai cîştigat titlul şi la simplu, şi la dublu?

- Foarte mulţumit. Nu se poate cere mai mult de la un turneu, iar mie mi se întîmplă deja pentru a doua oară în carieră, după Estoril, în 2004. Îi datorez mult şi publicului pentru că m-a sprijinit zi de zi. Spectatorii au dovedit că se pricep la tenis.



- Cui dedici victoria?

- Nu ştiu dacă să spun că le-o dedic, dar vreau să mulţumesc în mod deosebit echipei mele, antrenorului şi preparatorului fizic, care mi-au fost alături şi cînd mi-a fost bine, dar, mai ales, cînd lucrurile nu prea mergeau. Ştiu că uneori sînt dificil de suportat, aşa că... le mulţumesc o dată în plus.



- Trofeul e destul de greu. Îl iei cu tine în Asia, unde o să joci în continuare?

- Nu, o să-l las la Alicante, în casa unor prieteni. O să mă opresc acolo pentru cîteva zile. Apoi voi pleca în China fiindcă vreau să particip la Beijing şi la Shanghai.





Amintire pentru toată viaţa

Spaniolul Pablo Andujar (foto) spune că săptămîna de la Bucureşti, care i-a adus prima finală a carierei, e ceva de neuitat. "O voi ţine minte toată viaţa, aşa cum se va întîmpla cu primul futures cîştigat şi cu primul challenger. M-am simţit foarte bine aici, aproape la fel ca acasă, la Valencia, pentru că vremea, zgura şi atmosfera sînt asemănătoare", a spus ibericul. El a mărturisit că nu avea biletul de întoarcere cumpărat, însă antrenorul său, David Sanchez, da, pentru ziua de miercuri. "Nu eram sigur că voi trece măcar de calificări. Acum sînt fericit să-i plătesc eu un alt bilet din cecul primit", a încheiat Pablo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.