International   •   Liga Campionilor   •   ROMA - CFR CLUJ, AZI, 21:45, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

"Să-l batem pe Lobonţ"

sorin cirtu

Articol de Marius Tuhuţ   —  marți, 28 septembrie 2010

Cîrţu vrea să gol şi cel puţin un punct azi, pe Olimpico din Roma





Sorin Cîrţu a declarat aseară, la Roma, că feroviarii vînează punctele. "Cred că putem obţine un nou rezultat important aici, la Roma. Trebuie să eliminăm greşelile pe care le-am făcut în campionat şi, cel mai important, să punem presiune", a spus tehnicianul CFR-ului.



- Domnule Cîrţu, aţi urmărit meciul AS Roma - Inter. Ce impresii v-a lăsat AS Roma, adversara CFR-ului?

- Prima parte a avut un ritm lent, apoi, în repriza secundă, am văzut o Roma mai bine motivată. Victoria lor mi s-a părut normală, chiar dacă a venit abia în prelungiri. Mi-au plăcut Menez, Pizzaro, Vucinici, dar e nedrept să-i uităm pe Totti sau Borriello. Cred că ghinionul nostru e că Vucinici e anunţat titular. Totti reprezintă pentru Roma un mare stimul cînd joacă. Va încerca să facă o partidă bună. Nu neapărat pentru că e ziua lui.



- Lobonţ cum vi s-a părut?

- Lobonţ a avut o prestaţie super sîmbătă, intervenţia lui din minutul 81 a fost decisivă în stabilirea rezultatului. Aş vrea să ia gol cu noi, dar să nu fie el de vină.



- AS Roma şi CFR au suferit în utima perioadă. Credeţi că îşi pot regăsi ritmul în Liga Campionilor?

- Aşa e. Sînt două echipe care nu trec printr-o perioadă foarte bună, dar au în componenţă adevăraţi fotbalişti, care-şi pot schimba exprimarea de la o partidă la alta şi pot să scoată maxim din fiecare joc.



- Ce trebuie să facă în această partidă CFR Cluj?

- Cunoaştem bine adversarul, cunoaştem şi fotbalul italian. Important este să blocăm adversarii şi să creăm pericol la poarta lor. Asta ne dorim. Sînt convins că jucătorii vor da maxim în jocul cu AS Roma.



- Echipa aţi stabilit-o?

- Încă nu m-am decis asupra celor 18 care vor fi mîine (azi, n.r.) pe foaie. Nu pot să spun la momentul ăsta dacă mă voi baza pe Sforzini, Piccolo sau de Zerbi. Mai am o noapte la dispoziţie să mă decid.



- Ce poate obţine CFR în faţa Romei?

- Sînt încrezător în ceea ce poate echipa. Sper într-un rezultat pozitiv. Nu trecem printr-o perioadă bună, avînd în vedere că în ultimele două partide am luat doar un punct şi am pierdut 5. Jocul nu a suferit foarte mult, dar am avut probleme la finalizare. Cu Roma, sper să fie diferit.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.