Fotbal   •   Liga 1   •   UNIREA URZICENI

Răducan: "Unirea a confirmat încă o dată statutul de surpriză a campionatului, a meritat victoria"

Narcis Raducan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 28 septembrie 2010

Fostul manager al Unirii Urziceni, Narcis Răducan, e de părere că formaţia ialomiţeană a meritat victoria în faţa lui Dinamo, scor 1-0.





"M-am bucurat pentru victoria Unirii, au confirmat încă o dată statutul de surpriză a campionatului. E o ispravă demnă de Unirea Urziceni.




E simplu cum reuşesc cei de acolo astfel de rezultate: în primul rînd, după plecarea lui Dan Petrescu, deşi fizic a plecat, toată lumea a suferit, a lăsat ceva în urmă. Băieţii şi-au însuşit multe din ce au învăţat de la el. La fel a fost şi după ce a plecat Meme.



Sînt totuşi cîţiva jucători care au adus puncte în Champions League, titulari. Sînt şi fotbalişti noi, dar cu 5-6 jucători oricînd Urziceniul e mai bună decît orice nou-promovată.



Depinde doar de ei dacă pot ocupa un loc de Europa League. Probabil cei de la Dinamo sînt şi ei afectaţi de ce e la club, s-a văzut că au tratat serios meciul, au avut şi ceva ghinion, dar, per ansamblu, Unirea a meritat cele 3 puncte", a spus Răducan la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.