Primul antrenor din Ghencea de după '90 acuză: "Ruşinea istoriei Stelei!"

Bujor Hălmăgeanu, primul antrenor din Ghencea de după '90, acuză faptul că nici un tehnician nu mai rezistă în Ghencea



Hălmăgeanu, component al Generaţiei '70, lîngă Dumitrache şi Dinu, povesteşte cum adversarele se dădeau la o parte din calea Stelei, speriate de Valentin Ceauşescu



Fostul apărător al "naţionalei" susţine că a dispărut din fotbal fiindcă l-au lucrat Alecsandrescu şi Ienei, iar Ilie Dumitrescu incita spectatorii să-i ceară demisia





"Cred că sînt primul antrenor din România căruia tribunele i-au cerut demisia". Bujor Hălmăgeanu, tehnicianul cu care roş-albaştrii au început anii '90, face haz de necaz cînd îşi aminteşte de demiterea lui din Ghencea, petrecută acum 20 de ani. Devine vehement cînd comentează evenimentele din prezent: "Să ai patru antrenori în 10 etape e cea mai mare ruşine din istoria Stelei!". Hălmăgeanu, acum în vîrstă de 69 de ani, a făcut parte din generaţia care a participat la Mondialul din 1970. Încă mai e trist că el n-a prins turneul final din cauza unei accidentări, dar laudă vremurile vechi: "Nu contau banii, d-aia lumea era mai relaxată atunci, iar stadioanele erau mereu pline".





- Domnule Hălmăgeanu, ce părere aveţi despre recordul pe care Steaua l-a stabilit în acest sezon? Adică patru antrenori în trei luni şi jumătate.

- E dezastruos, dom'le, e ruşine mare de tot! Cea mai mare din istoria clubului! S-a greşit din momentul în care Gigi Becali l-a pierdut pe Piţurcă.



- Vă place Piţurcă?

- E om serios şi cu autoritate mare. Aşa era de mic, de cînd juca la Steaua. Piţi e genul de om care merge cu tine pe stradă şi nu acceptă să i-o iei înainte. Cred că nici pe nevastă-sa n-ar lăsa-o să meargă înaintea lui. Orgolios, ambiţios.



- Ilie Dumitrescu?

- Eu am plecat de la Steaua în '91, am fost dat afară. Suporterii îmi ceruseră demisia în timpul unui meci. Cine îi instiga să procedeze astfel? Ilie Dumitrescu, pe atunci jucător. El era în cîrdăşie cu Alecsandrescu şi cu Ienei, care mă lucrau.



- Cum adică vă lucrau?

- Alecsandrescu a plecat de la Steaua imediat după Revoluţie. N-a mai avut curaj să continue, că se vorbea despre desfiinţarea Stelei şi a lui Dinamo, cluburile erau blamate pe vremea aceea. El s-a întors în Ghencea după o vreme şi a urmărit să-l impună pe Ienei antrenor, de aceea a vrut să scape de mine. Ienei, mare şulfă! Ştiu că are imagine bună, dar a făcut şi el greşelile lui.





"Valentin cîştiga trofeele"





- Şi Alecsandrescu a rămas în memoria suporterilor...

- Da, ca un preşedinte foarte priceput! Priceput tare... Ce făcea, dom'le, de era aşa de priceput?



- Rezultate...

- Rezultate? Păi, el le făcea? Steaua a avut, înainte de Revoluţie, un campionat în care n-a pierdut nici un meci. Credeţi că era meritul preşedintelui şi al antrenorului? Nuuu, venea ăla micu' şi urca frumos în tribună (arată cu degetele pe masă cum urca "ăla micu'"). Asta era suficient, nu mai era nevoie de nimic.



- Ăla micu' cine era? Valentin?

- Da, Valentin Ceauşescu.



- Era suficient să asiste şi el la un meci ca să cîştige Steaua? Asta spuneţi?

- Bineînţeles. Mesajul pentru celelalte competitoare era clar: "S-a implicat Valentin tare, deci nu mai aveţi cum s-o bateţi pe Steaua! La revedere!".



- El susţine că nu se implica direct...

- Chiar vreţi să vă dau şi un exemplu? Am fost în vestiar înaintea unui meci Dinamo Victoria - Steaua, cînd Dumitru Dragomir a intrat în cabina gazdelor: "Nu doar să nu-i loviţi p-ăştia de la Steaua, dar nici să nu-i zgîriaţi vreun pic! Nu e de glumă, ne desfiinţează clubul!". Şi Victoria era tare de tot atunci! Şeful Poliţiei Capitalei se implica şi transfera orice jucători voia, după ce alegea Steaua.









"Mergeam la antrenament cu autobuzul"





- În anii '60, cînd dumneavoastră jucaţi în Ghencea, cum era clubul?

- Am început ca soldat la Steaua, după care am devenit locotenent. Aşa era pe atunci, aveam grade şi salariu plătit de Ministerul Apărării. Mai aveam prime de meci şi o indemnizaţie de efort. La antrenamente mergeam cu un autobuz care făcea turul Bucureştiului, ca să strîngă tot lotul. Culmea, cei mai mulţi stăteau pe Ştefan cel Mare: Gică Constantin, Zavoda. Indemnizaţia de efort a fost înlocuită la un moment dat şi primeam în schimb alimente. Mergeam la stadionul "23 August", unde era un mic hotel. De acolo luam conserve, d-astea, în limita sumei care ni se cuvenea. Alimentele erau importante pe vremea aia!



- Cît conta ajutorul Armatei atunci?

- Eu am făcut armată, armată timp de trei luni. Aveam cazarma pe Plevnei. Ministerul a creat Steaua, clar! Inclusiv stadionul a fost făcut de militari, nici un civil n-a muncit la arena din Ghencea. Ideea i-a aparţinut generalului Coman, care se supărase că n-aveam şi noi un stadion al nostru, să părem club serios.





"E dureros că nu mă mai sună nimeni"





- "Naţionala" cum era?

- Eu am jucat în preliminariile pentru Mexic '70, dar n-am prins turneul final. M-am accidentat înaintea Campionatului şi am privit dintr-un balcon al aeroportului cum echipa urca în avion. A fost un moment trist, dar asta-i soarta, ce să-i faci...



- A fost drama carierei?

- Vedeţi cum era generaţia noastră...Ar fi fost o bucurie să merg în Mexic, că alte mari bucurii noi n-aveam. Cînd citesc azi sume în ziare, salarii ale jucătorilor, mă crucesc!



(Se opreşte un pic din povestit: "Vă mulţumesc că v-aţi adus aminte de mine! Nu mai contează că apare interviul în ziar sau cînd apare, pentru mine e important că v-aţi gîndit şi că aţi venit aici să discutăm")



- De ce vin din ce în ce mai puţini oameni la meciuri? Dinamo, spre exemplu, are cîte 500 de spectatori.

- La Dinamo, ei îşi fac rău singuri. Sînt mulţi, prea mulţi şefi! Fiecare dintre ei trage într-o parte, nu se înţeleg niciodată. Dar mai e o explicaţie: suporterii simt cînd jucătorii intră pe teren doar pentru bani, doar fiindcă sînt plătiţi. Ei vor mai mult de atît, se aşteaptă ca fotbaliştii să mai joace şi pentru ei. Şi asta se întîmplă din ce în ce mai rar. Jucătorii de azi vin la cluburi doar ca să-şi ia banii, nu ca să joace.



(Hălmăgeanu mai face o pauză şi ia de pe masă o poză cu el şi cu Pele: "Ia uite ce scrie pe spate: 13.03.1970. E făcută la hotel Copacabana, de pe plajă. Noi, românii, ne uitam p-acolo ca proştii! Da' Pele era băiat de treabă, fără aere de superstar. Ne mai întrebau angajaţii hotelului: "Aaa, România! Adică sînteţi ruşi, nu?")



- Aţi mai păstrat legătura cu cineva de la Steaua?

- Nu, asta e marea mea durere, vă spun sincer. Nimeni nu m-a mai sunat de mulţi ani. Mai vorbesc cu Aelenei, care e acum la Centrul de juniori. Cu Zavoda mă mai vizitez. El stă într-o casă foarte frumoasă, e vecin cu Voinescu. Şi-au construit-o înainte de Revoluţie, a obţinut aprobarea Voinescu, ăsta era descurcăreţ ca dracu'!





"Tică" revoluţionarul





- Aţi prins Revoluţia la Steaua?

- Da, eram la stadion. Ne-am postat toţi la geamuri, pe la tribuna a II-a, cu arme. Au venit la un moment dat două elicoptere şi dintr-unul dintre ele a coborît Victor Athanasie Stănculescu, cu care aveam o relaţie apropiată şi pe care l-am mai vizitat la puşcărie în ultima vreme. Cînd a aflat că au fost prinşi soţii Ceauşescu, a decolat imediat de pe teren şi a zburat la Tîrgovişte. Era şi Dănilescu cu el.



- Care Dănilescu?

- Dănilescu, de la Dinamo. Era apropiat de Stănculescu şi era ultrainformat, băgăcios.



(Îşi mai aruncă ochii pe o fotografie, cu el şi cu colegii lui la o defilare comunistă. "Ieşeaţi de bună-voie?". "Ha-ha-ha! Cîţi ani ai? Nu exista bună-voie, făceai totul fiindcă aşa ţi se spunea, nici nu-ţi trecea prin cap să refuzi!")



- Ce aţi făcut de cînd aţi ieşit din fotbal?

- Am avut o fundaţie şi un adăpost pentru cîini. Iubesc cîinii şi ocupaţia asta mi-a adus satisfacţie, am fost fericit să pot să-i ajut. Dar de doi ani nu mai pot să fac nimic, m-am retras şi de acolo.



- De ce?

- M-am îmbolnăvit. (Trage de cămaşă, o ridică şi arată cicatricea unei operaţii. Semnul e mare, taie partea stîngă în dreptul coastelor). Am avut o problemă la plămîni şi acum nu mai am voie să fac nici un efort. (Soţia lui Bujor povesteşte: "El a ridicat o grămadă de cîini, poate şi d-asta s-a îmbolnăvit. Am mai păstrat doar trei căţei acasă, nu se poate rupe de tot de animale")



- Vă mai uitaţi la meciuri?

- N-am mai fost pe Ghencea de vreo doi ani, dar mă uit la televizor. Nu sînt supărat pe fotbal, chiar dacă sportul ăsta m-a uitat complet. Tocmai d-aia vă mai mulţumesc încă o dată că m-aţi vizitat! Mă bucur că am avut cui să povestesc.



Bujor coboară scările, iese în stradă şi dă peste un căţel, pe care-l strigă. Vizavi e parcat un Mercedes vechi, dar care arată binişor: "Asta e maşina mea, mi-am luat-o în 1989". Hălmăgeanu pozează lîngă maşină înainte să-şi ia la revedere şi încearcă un pronostic despre Steaua: "Nici un antrenor nu rezistă! Dacă nici Piţurcă n-a putut...Becali nu poate fi dominat!".





"Hagi era şmecheraş mare cînd a venit la Steaua. A fost fotbalist mare, dar îi plăceau şi barurile, atîtea cîte erau atunci"

Bujor Hălmăgeanu



"N-am vrut să merg în Mexic, în 1970, ca spectator. L-am lăsat pe Ioan Chirilă să meargă în locul meu. Era mai important să fie un ziarist decît un fotbalist cu piciorul în ghips"

Bujor Hălmăgeanu



"Lăcătuş a fost unul dintre fotbaliştii mari ai Stelei. Pînă şi simulările lui erau speciale, azi nu mai văd pe nici unul care să cadă ca Marius"

Bujor Hălmăgeanu





I-au scos o parte din plămîn

Hălmăgeanu a avut o boală din cauza căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămîn. Respiraţia lui a rămas la o treime din randamentul unui om sănătos. "N-am băut alcool în viaţa mea, nici măcar o bere, dar am fumat", recunoaşte fostul internaţional.





Bujor Hălmăgeanu

- A venit la Steaua în 1961, de la Politehnica Timişoara, şi a jucat în roşu şi albastru pînă în 1972, ca fundaş

- A strîns 22 de prezenţe în "naţionala" României

- A antrenat ASA Tîrgu Mureş, Steaua şi Dacia Unirea Brăila. De ultima s-a despărţit în 1994, după care a încetat să mai lucreze în fotbal