Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA

Selymes: "Pandurii este cel mai periculos adversar. Este ultima şansă a lor şi vin să dea totul!"

Articol de Ionel Luţan   —  miercuri, 29 septembrie 2010

Antrenorul Tibor Selymes vrea să continue seria rezultatelor bune la Ploieşti, după victoria din Regie, împotriva fostei sale formaţii.

 

"Victoria de la Sportul a adus mai multă linişte pentru a pregăti următoarele confruntări, dar dacă nu vom cîştiga partida cu Pandurii, atunci succesul cu Sportul nu mai are relevanţă. În ciuda succesului cu Sportul au fost şi lucruri care m-au nemulţumit în evoluţia băieţilor, cu precădere în prima repriză. Pentru că unii m-au dezamăgit, voi face unele modificări în formual de start la meciul cu Pandurii", a spus Selymes.

Tehnicianul consideră că meciul cu Pandurii este foarte important pentru viitorul echipei. "Pandurii este cel mai periculos adversar. Este ultima şansă a lor şi vor da totul să obţină un rezultat bun pentru a nu se distanţa prea mult de echipele cu care se vor lupa pentru evitarea retrogradării. Este o întîlnire de 6 puncte, iar dacă vom cîştiga acest meci, vom resipira uşuraţi", a spus Selymes.


După ce Viorel Moldovan, antrenorul Sportului, a susţinut că Selymes ştie motivul pentru care studenţii nu mai cîşigă, tehnicianul ploieştenilor îi răspunde fostului coleg din naţionala României. "Nu vreau să intru în controverse cu Moldovan, dar pe vremea mea Sportul cîştiga. Să baţi pe CFR Cluj şi pe Bistriţa şi să dai trei goluri cu Dinamo, sînt rezultate care vorbesc despre ceea ce am făcut la Sportul. În rest nu am ce spune fiindcă pentru mine vorbesc rezultatele", a spus Selymes.

Partida Astra - Pandurii este programată vineri, de la ora 16:30, în direct pe GSP TV. Biletel se pun în vînzare mîine, iar un tichet va costa 10 lei la tribunele I şi a II-a şi 15 lei la tribuna 0.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.