Antrenorul îi somează pe fotbalişti să-şi schimbe atitudinea din cauza căreia au luat doar un punct din meciuri cu Urziceni, cu Astra şi cu Oţelul. "Fiara" a continuat apelurile către fani, sperînd într-o asistenţă mare diseară.
Marius Lăcătuş le-a atras atenţia jucătorilor lui în conferinţa de presă dinaintea jocului cu Napoli: "Cînd pierzi la Urziceni şi la Galaţi şi face egal cu Astra, lumea începe să-şi pună întrebări legate de valoarea ta! Părerea mea e că ei sînt fotbalişti buni, dar e cazul s-o demonstreze! E nevoie de o cu totul altă atitudine decît cea pe care au arătat-o în partidele precedente!". Discursul lui a fost identic, în această privinţă, cu declaraţiile pe care le-au făcut Gigi Becali şi Helmuth Duckadam la sfîrşitul partidei cu Oţelul (0-1).
Ce a făcut Lăcătuş ca să schimbe starea de spirit a echipei? "Rezultatele proaste au lăsat semne în sufletele jucătorilor. Am discutat cu ei, le-am zis să încerce să uite de tot ce s-a întîmplat în ultima vreme, să o luăm de la capăt împreună", a povestit antrenorul. Lăcă e de părere că Steaua va fi mai agresivă joi seară numai cu ajutorul suporterilor: "Fanii trebuie să vină la stadion pentru club, nu neapărat pentru mine. Eu m-am bucurat de fiecare dată de aprecierea lor şi le mulţumesc! Dar acum e vorba despre Steaua, nu numai despre un om!".
"Cînd priveam situaţia de la Steaua din afară, mă gîndeam că e nevoie de timp pentru crearea unei echipe puternice. Acum realizez că nimeni n-are răbdare. Trebuie să ne mişcăm repede!"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"Am ales cu inima să mă întorc la Steaua. Şi asta e o dovadă că stau bine cu inima, nu glumă!"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"După meciul cu Napoli voi lua legătura cu Ilie Dumitrescu, o să-l întreb despre jucători şi despre pregătirea făcută. Deocamdată mă bucur că-i am pe Edi Iordănescu şi pe Michele Bon, care mă ajută cu informaţii"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"Stadionul nostru e special şi are un efect important asupra echipei la meciurile cu miză. A fost aliatul Stelei în multe rînduri, vreau să fie la fel şi joi"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"Au fost cam multe schimbări la Steaua, e adevărat, dar n-avem ce face. Vrem să-l ajutăm pe Marius Lăcătuş să-i fie uşor la Steaua. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să contrtibui la un rezultat bun"
Mihai Răduţ, mijlocaş Steaua
"Emoţii pentru familie"
Lăcătuş a recunoscut că se află într-o situaţie inedită, familia lui afîndu-se în Spania, de unde va urmări meciul cu Napoli: "Probabil că soţia şi fetiţa mea vor avea emoţii mari de tot. Pînă la urmă, intră în datoria mea şi să le fac o bucurie, printr-o victorie contra italienilor".
"Rotesc jucătorii"
Numărul mare de jucători din lot şi faptul că 5 dintre cei veniţi de la Urziceni nu au drept de joc în Europa League l-a convins pe Lăcătuş să schimbe echipa des: "Va exista un sistem de rotaţie, ca să joace cît mai mulţi oameni şi să-i şi ţinem odihniţi şi în formă bună. Oricum, Galamaz, Bilaşco, Onofraş, Brandan şi Marinescu nu au locuri de titulari asigurate în campionat doar fiindcă nu participă în Europa!".
Celălalt meci al grupei
UTRECHT - LIVERPOOL
Torres da, Gerrard nu
Steven Gerrard şi Daniel Agger sînt principalii absenţi din lotul lui Liverpool pentru deplasarea de la Utrecht. Dacă neconvocarea căpitanului a fost alegerea managerului Roy Hodgson, indisponibilitatea fundaşului central danez îi dă acestuia mari bătăi de cap. Tot din compartimentul defensiv, el îi mai are accidentaţi pe Konchesky şi pe Fabio Aurelio. În schimb, spre deosebire de meciul cu Steaua (4-1), Hodgson mizează acum pe spaniolul Fernando Torres şi pe olandezul Dirk Kuyt.
International • Europa League • STEAUA - NAPOLI, AZI, 20:00, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Dacă vrea ca Steaua să spere în Europa League, Lăcătuş are nevoie de victorie cu Napoli » Paste cu sos de puncte!
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Cristian Otopeanu — joi, 30 septembrie 2010
{{text}}