Europa League

Nu va fi simplu cu Utrecht! A remizat cu Liverpool!

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Următori rivali ai Stelei, Neşu şi colegii lui au demonstrat aseară că sînt o formaţie incomodă, greu de bătut

Steaua nu va avea deloc o viaţă uşoară cu FC Utrecht, viitorul adversar din Europa League, într-o "dublă" pe 21 octombrie (în deplasare) şi 4 noiembrie. Dimpotrivă. Olandezii au arătat aseară, contra lui Liverpool (0-0), că formează o echipă echilibrată, care ştie bine ce joacă.

Curaj în creştere
Aşezaţi într-un 4-4-2, doar cu zambianul Mulenga "vîrf" împins, Neşu şi colegii săi s-au apărat atent (în faza defensivă apăreau măcar 7 oameni), axîndu-se pe presing permanent şi accelerări în momentul în care aveau mingea. Ţinută la distanţă şi fără spaţii, Liverpool n-a putut crea cît de cît pericol decît prin şuturi de la distanţă.

În faţa lipsei de incisivitate a oaspeţilor, Utrecht a devenit treptat mai curajoasă, combinaţiile i-au ieşit tot mai bine. Ocazia primei reprize i-a şi aparţinut, cînd Mertens a recuperat, a trecut printre doi "cormorani" şi a tras tare, dar Reina a respins greu. Din cornerul rezultat, Cornelisse a trimis cu capul pe lîngă poartă.

Aproape de gol
Văzînd că se poate, Utrecht a forţat la reluare. În cîteva rînduri chiar a dat mari emoţii lui Liverpool. Ba, în minutul 56, s-a aflat la un pas de deschiderea scorului, dar Glen Johnson a respins de pe linia porţii mingea trimisă cu genunchiul de căpitanul Silberbauer!

Jocul s-a animat. Oportunităţi s-au produs la ambele porţi, în special la cea a insularilor, cu Reina de două ori salutar. Iar tabela a rămas nemişcată, situaţie mai mult decît pe plac Stelei.

FC UTRECHT - FC LIVERPOOL    0-0
FC UTRECHT: Vorm - Cornelisse, Wuytens, Schut, Neşu - Duplan (69 Maguire), Lensky (82 Nijholt), Silberbauer, Mertens - Mulenga, Van Wolfswinkel. Antr. Ton du Chatinier
FC LIVERPOOL: Reina - Glen Johnson, Carragher, Skrtel, Kelly - Kuyt, Lucas Leiva, C. Poulsen, Raul Meireles, Joe Cole (81 Maxi Rodriguez) - Torres. Antr. Roy Hodgson
A arbitrat Duarte Gomes (Portugalia)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.