Raportul observatorului grec nu incriminează foarte tare clubul din Ghencea, însă "centralul" a scris că "spre arbitrii şi spre jucătorii lui Napoli s-a aruncat cu zeci de scaune din tribună".
Anul trecut, cînd a primit două etape cu porţi închise în Europa League, Steaua a mai încasat încă o etapă fără spectatori, sancţiune care urma să se activeze dacă în următorii doi ani se mai produc incidente pe Ghencea
Steaua e în mare pericol după ce s-a întîmplat în finalul meciului cu Napoli. Incidentele create de spectatori la adresa arbitrilor şi a jucătorilor italieni îi vor aduce sigur o sancţiune disciplinară din partea UEFA. GSP a vorbit la finalul meciului din Ghencea, înainte ca arbitrii şi observatorii să plece, cu oficialii jocului.
Observatorul: "Tot ce au văzut ochii mei e în raport"
Primul care a oferit declaraţii a fost supervizorul Patrick Comninos: "Am doi ochi şi tot ce au văzut ei la acest meci stă scris şi în raportul meu". Totuşi, din informaţiile ulterioare luate de la FRF, raportul grecului a fost relativ blînd, el neincriminînd foarte tare clubul din Ghencea.
Arbitrul a făcut un raport defavorabil
Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa "centralului". El a refuzat să facă declaraţii, însă GSP a văzut raportul său. Acesta conţine 3 puncte care o incriminează pe Steaua.
1. "Kapetanos a lovit cu cotul". "Numărul 9 a lovit intenţionat adversarul cu cotul în faţă, spărgîndu-i buza".
2. "Delegatul Stelei ne-a bruscat". "Imediat după finalul partidei, delegatul Stelei a venit spre brigada de arbitri şi ne-a adus injurii şi a încercat să ne bruscheze".
3. "S-a aruncat scaune înspre arbitri şi jucători". "La ieşirea de pe terenul de joc, spectatorii au rupt scaunele din tribună şi au aruncat cu ele spre brigada de arbitri, dar şi spre jucătorii echipei Napoli". Este, practic, fraza care o acuză cel mai mult pe Steaua, însă arbitrul nu a scris că "persoane oficiale au fost lovite", ceea ce ar fi dus automat la o sancţiune extrem de drastică.
Se activează suspendarea de anul trecut
Dosarul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină a UEFA, însă Steaua a aflat deja ce sancţiune minimă va primi: o etapă cu porţile închise. De ce? Anul trecut, cînd s-a primit interdicţia de a evolua cu spectatori două meciuri din cauza incidentelor de la meciul cu Ujpest, clubul Steaua a primit o avertizare oficială din partea UEFA: "La primul meci cu incidente în perioada 2009-2011, se va mai activa încă o suspendare de o etapă cu porţile închise".
Cum se va apăra Steaua la Nyon
Şefii Stelei au luat act de faptul că vor ajunge în faţa Comisiei de Disciplină şi deja au pregătit "apărarea". "Vom susţine că spectatorii au fost incitaţi mai ales de faptul că meciul s-a prelungit foarte mult, dar şi pentru că arbitrul n-a mai aşteptat să se repună mingea de la centrul terenului după golul de 3-3 şi a fluierat finalul partidei. Cred că nu vom încasa mai mult de acea etapă de suspendare cu porţile închise", a declarat un oficial al Stelei.
"Doar dacă vom da peste un preşedinte al Comisiei de Disciplină foarte pornit pe noi vom putea primi suspendarea terenului şi să fim nevoiţi să jucăm la peste 250 de kilometri distanţă de Bucureşti, dar nu cred că va fi cazul"
Oficial al Stelei
Următoarele două jocuri "acasă"
4 noiembrie Steaua - Utrecht
1 decembrie Steaua - Liverpool
Steaua e recidivistă
Chiar dacă are acea sancţiune de o etapă cu porţile închise, primită încă de anul trecut, şi care i se va activa acum, Steaua riscă mai mult de atît. "E un club recidivist şi ar putea încasa chiar şi o suspendare a terenului", a spus ieri Cristi Bivolaru.
Unde ar putea juca?
Dacă terenul Stelei va fi suspendat, va apărea o mare problemă: unde va putea evolua la o distanţă mai mare de 250 de kilometri? Arena din Constanţa nu mai îndeplineşte cerinţele minime, iar la Piatra-Neamţ, singurul hotel de 4 stele e în renovare. Singurele arene disponibile ar fi cele ale lui CFR Cluj şi Poli Timişoara.
UEFA a aflat deja tot
Cristi Bivolaru, fost director al departamentului de Relaţii Internaţionale din FRF, a comentat ieri situaţia Stelei. "Degeaba îndulceşte tonul observatorul pentru că la UEFA există un centru în care se monitorizează live toate meciurile. Cei de la UEFA ştiu deja de joi seară ce s-a petrecut în Ghencea", a spus ieri Bivolaru.
"N-am făcut nici o greşeală gravă, observatorul m-a felicitat!"
Arbitrul polonez a declarat în presa din ţara sa că unii dintre jucătorii Stelei i-au cerut scuze la vestiare. Marcin Borski a oferit ieri primele explicaţii pentru prestaţia din Ghencea. A făcut-o în ziarul polonez Rzeczpospolita.
- Marcin, care a fost concluzia meciului din punctul tău de vedere?
- Din moment ce la final, în cabină, observatorul m-a felicitat pentru prestaţia pe care am avut-o, atunci vă daţi seama. Adăugaţi şi faptul că meciul s-a jucat într-o atmosferă extrem de tensionată.
- Ţi s-a reproşat că golul egalizator al lui Napoli s-a marcat după timpul regulamentar.
- Nu cred că am făcut nici o greşeală gravă. Am prelungit meciul cu încă 3 minute peste cele 4 arătate în minutul 90 deoarece portarul echipei gazdă a tras de timp două minute şi jumătate, după care s-a mai făcut o schimbare, tot la echipa gazdă, iar golul s-a marcat înainte de expirarea minutului 97.
- Siguranţa ta a fost pusă în pericol?
- Nu, m-am simţit tot timpul în siguranţă. De la stadion am plecat escortaţi de o maşină a Poliţiei, iar unii dintre jucătorii echipei Steaua, după ce au protestat, la vestiare au venit şi mi-au cerut scuze.
INCIDENTE ŞI ÎN AFARA STADIONULUI
Crenvurşti aruncaţi în ambasada Poloniei
Un protest inedit l-au avut o parte a suporterilor Stelei la 40 de minute după meci. Au mers la sediul ambasadei Poloniei, ţară din care au provenit arbitrii care au oficiat meciul cu Napoli. Acolo, au aruncat în curtea ambasadei diverse obiecte, printre care şi mai mulţi crenvurşti.
La un pas de bătaie în aeroport
De la stadionul din Ghencea, cîţiva fani ai Stelei au mers direct la aeroportul Aurel Vlaicu, acolo de unde urmau să plece spre Italia jucătorii şi suporterii lui Napoli. Cînd au ajuns în aeroport şi fanii napoletani, atmosfera s-a încins şi a fost la un pas să degenereze într-o bătaie, însă foţele de ordine au intervenit la timp.
S-au răzbunat pe Trattoria :)
Furia suporterilor Stelei s-a revărsat împotriva italienilor într-un mod cu totul ciudat la o oră după meci. În jur de 20 de fani au mers în centrul Bucureştiului şi au vandalizat un restaurant cu specific italienesc din Piaţa Amzei, Trattoria Il Calcio. Au spart toate geamurile de la intrare, iar înăuntru au răsturnat mesele şi au ameninţat cu bătaia cîţiva cetăţeni de origine italiană care se aflau acolo.
REACŢII PRESA DIN ITALIA
"Arbitru precis şi curajos, a prelungit meciul cît trebuia! Napoli celebrează, în timp ce steliştii se răfuiesc cu arbitrul"
Gazzetta dello Sport
"Napoli remontează spectaculos la Bucureşti, după un început de coşmar"
Corriere dello Sport
"După un meci palpitant, schizofrenic de-a dreptul, Napoli reuşeşte un come-back nebunesc"
Tuttosport
REACŢII PRESA DIN POLONIA
"Arbitrul nostru a fost escortat de poliţie pînă la vestiare, apoi pînă la aeroport"
TVN24.pl
"Suporterii din România cred că arbitrul nostru a distrus meciul de la Bucureşti"
Eurosport.pl
REACŢII PRESA INTERNAŢIONALĂ
"Fanii nebuni ai Stelei au protestat pe străzile din Bucureşti, unde au făcut prăpăd"
The Canadian Press
"Suporterii Stelei au aruncat cu cîrnaţi în Ambasada Poloniei pentru maniera arbitrului polonez"
BBC
Gigi, Steaua şi construcţiile
Lăcătuş a povestit în Fanatik cum încerca Gigi Becali să-i motiveze pe jucători în mandatele trecute pe care el le-a petrecut în Ghencea: "E vrăjeală că Gigi îţi cere să-i spui echipa cu o zi înaintea meciului. Uneori, patronul era chiar comic, în nici un caz un bau-bau. Le spunea fotbaliştilor: <Bă, eu dau banii. Antrenorul e şef de lucrare, iar voi, jucătorii, sînteţi meseriaşii. Vreau să construiţi o casă frumoasă, aşa cum o vreau eu! Dacă unii dintre meseriaşi îşi bat joc, îi fac muncitori necalificaţi, îi trimit la roabă, adică la echipa a doua!>".
"Tătăruşanu a fost de vină"
Emeric Ienei are o explicaţie proprie pentru faptul că Steaua a ratat victoria în al 7-lea minut de prelungiri. "Jucătorii români sînt învăţaţi să simuleze, asta e marea problemă a noastră!", a spus fostul antrenor al roş-albaştrilor, referindu-se la Tătăruşanu, care a primit îngrijiri medicale mai mult de două minute la începutul timpului suplimentar.
Trimişi la "satelit"
Steaua II întîlneşte azi Săgeata Năvodari, în etapa a 6-a din Liga a II-a, întărită cu cîţiva fotbalişti trimişi de Marius Lăcătuş. Zapata, Martinovici şi Cosmin Matei vor evolua sigur pentru micii stelişti împotriva dobrogenilor. Meciul se dispută în Ghencea, pe terenul 5, de la ora 11:00. Un bilet costă 10 lei, iar abonaţii au intrarea gratuită.
- Dumitru Dragomir: "Steaua se califică fără probleme! Poate să bată la Napoli, în retur, după cum a evoluat joi seară".
- Sorin Cîrţu e ironic: "După Steaua-Napoli, se poate spune că şi 3-0 e un scor periculos".
- Roş-albaştrii au făcut ieri antrenament. Titularii din partida cu Napoli au avut doar refacere, în timp ce restul lotului s-a pregătit normal. Excepţiile: Baciu şi Emeghara, accidentaţi.
{{text}}