Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - OŢELUL 1-2

Badea a fost demis de la Pandurii şi poate ajunge la Dinamo

Articol de Cătălin Țepelin   —  duminică, 03 octombrie 2010

Ionuţ Badea a fost demis de la Pandurii, iar roş-albii l-ar putea numi în locul lui Ioan Andone la începutul săptămînii viitoare





Un singur punct în cinci partide, bilanţ ce a dinamitat vestiarul din Ştefan cel Mare şi a aruncat-o pe Dinamo în partea de jos a clasamentului. Şefii anunţă la nivel declarativ că soarta lui Ioan Andone nu e pusă sub semnul întrebării, dar surse din cadrul clubului susţin că la începutul săptămînii viitoare se pregăteşte o schimbare la nivelul băncii tehnice.



Ionuţ Badea a fost demis de la Pandurii Tîrgu Jiu, iar azi va avea o ultimă întîlnire cu preşedintele Marin Condescu pentru a semna rezilierea contractului. Nicolae Badea, a cărui zi de naştere a fost ieri, a discutat deja cu antrenorul de 34 de ani, iar acesta şi-a dat acordul să o preia pe Dinamo.



Luni sau marţi urmează o discuţie între conducere şi Ioan Andone, plecat acasă la Hunedoara în week-end, în care se vor analiza rezultatele şi prestaţia echipei în acest sezon. Cum un obiectiv a fost deja ratat - accederea în grupele Europa League -, iar în lupta la titlu Dinamo a pierdut teren important, surse credibile susţin că o demitere a lui Andone este foarte posibilă. Totuşi, "Fălcosul" ar putea primi un ultim vot de încredere din partea conducerii pentru a nu strica şi mai mult atmosfera la echipă înaintea derby-ului cu Steaua. Un eşec cu rivala de-o viaţă i-ar fi însă fatal!





"E regulamentar!"

Mircea Rădulescu, directorul Şcolii de antrenori a FRF, spune că Ionuţ Badea ar putea să antreneze în Ştefan cel Mare fără nici un fel de probleme. "Regulamentul spune că ai voie să fii antrenor la două echipe într-un sezon. La Curtea de Argeş, Ionuţ Badea n-a apucat să fie pe bancă la vreun meci oficial, deci dacă se realizează transferul său la Dinamo, e perfect legal", a zis "Riciu". (Alexandru Răducanu)





"Dacă voi fi demis, le strîng mîna şefilor şi le urez succes. Sînt destui antrenori buni care să mă înlocuiască. Nu voi regreta niciodată că m-am întors la Dinamo"

Ioan Andone, antrenor Dinamo



"Îi dăm credit lui Andone pentru că ştim ce muncă depune la antrenamente şi cum se implică la Dinamo"

Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.