Contra spune că echipa lui se încălzeşte mai greu, dar termină exploziv, ca şi sîmbătă, cu Rapidul.
Poli şi-a depus candidatura la titlu după victoria cu Rapidul, 2-1, un meci în care a revenit, spectaculos, de la 0-1. "Sîntem cu motor diesel, ne încălzim mai greu, însă mă bucur că terminăm în forţă. Urmează două săptămîni liniştite, după care sper să cîştigăm din nou şi să fim acolo în faţă", a explicat Cosmin Contra, aflat la a treia victorie consecutivă în Liga 1 Bergenbier.
"Sînt stors, vreau să sărbătoresc"
Într-o singură lună, Cosmin a realizat că va fi nevoit să-şi încheie cariera de jucător: "Eu aveam mare nevoie de pauza asta. Am dat totul în aceste trei săptămîni şi nu mi-a fost deloc uşor. Dacă rezist 30 de ani în ritmul acesta? Of... nu am răspuns acum la întrebarea asta. Tot ce îmi doresc e să mă liniştesc pentru cîteva zile, e primul derby cîştigat şi vreau să sărbătoresc".
La foc automat
Contra petrece circa 6 ore pe zi la stadion, după care continuă acasă pregătirea partidelor de la finalul săptămînii. Vine la arenă cu două ore înainte de startul antrenamentelor şi rămîne în birou încă 60 de minute după ce elevii săi sînt deja acasă. "Urmăreşte mereu casete, după care face o analiză amănunţită a adversarului la şedinţele tehnice. Pentru noi este o noutate, Petrovici nu făcea asta", a dezvăluit unul dintre jucători.
Cel mai tare îl stresează pe "Guriţă" faptul că e departe de familie, soţia şi copiii săi aflîndu-se la Madrid: "Dedic victoria familiei mele, ne este greu tuturor. Sînt sigur însă că vor fi de partea mea sută la sută, aşa cum au fost şi cînd eram jucător. Nu i-am văzut deloc în ultima lună şi mi-e teribil de dificil".
"Sper ca pe viitor să se rezolve şi problemele financiare şi să avem liniştea necesară pentru a putea avea rezultate în continuare"
Cosmin Contra, antrenor Poli
"Nu vorbesc cu Iancu înainte de meciuri, ca să nu creadă lumea că mă influenţează în vreun fel. Dar e normal să ascult şi opiniile dînsului"
Cosmin Contra, antrenor Poli
"Sîmbătă seara, am intrat pe teren pentru că Scutaru acuzase dureri şi începeam să pierdem mijlocul terenului"
Cosmin Contra, antrenor Poli
Fotbal • Liga 1 • POLI TIMIŞOARA - RAPID 2-1
Cosmin Contra despre victoria cu Rapid: "Avem motor diesel"
Articol de Adrian Bucur — luni, 04 octombrie 2010
{{text}}