International   •   Campionate   •   NAPOLI - AS ROMA 2-0

Napoli a trimis Roma în fundul clasamentului din Serie A » Au rupt pisica în două!

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 04 octombrie 2010

Paradele lui Lobonţ au ţinut ieri Roma în meci pînă în minutul 72. Reuşita lui Hamsik şi autogolul lui Juan au adus însă fericirea la Napoli.







Duelul dintre adversarele celor două "europene" ale noastre a fost tranşat în favoarea lui Napoli, care ieri a avut un meci mult mai liniştit decît în Ghencea, depăşind Roma cu 2-0.



Dacă Mazzari a păstrat la Napoli numai 4 dintre titularii halucinantului egal cu Steaua, Ranieri a făcut 4 schimbări faţă de echipa cu CFR. Gazdele au părut mai proaspete şi mai incisive, punîndu-l pe Lobonţ la treabă. "Pisica" a închis poarta "giallorossilor", cu ieşiri şi intervenţii precise. Între care parada excelentă cu picioarele unite (32), singur cu Hamsik. Dincolo, De Sanctis a salvat în două situaţii-limită, la "capul" lui Borriello şi cursa lui Menez.



Chinul a continuat după pauză. Lobby a respins şutul lui Cavani, apoi a avut noroc la lovitura liberă a lui Lavezzi. Românul s-a predat însă în faţa lui Hamsik, reuşind să devieze doar în plasa laterală şutul slovacului din 10 metri (72). La fel de ghinionist a fost la faza în care Juan a deviat cu pieptul în gol (83): 2-0. Napoli cîştigă primul meci acasă după 45 de zile, iar Roma pică pe locul 19.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.