Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Cristi Chivu, a vorbit despre meciul pe care echipa condusă de Răzvan Lucescu îl va juca pe 9 octombrie la Paris în compania Franţei. Jucătorul lui Inter a vorbit şi despre discuţiile din ultima vreme referitoare la cine merită să poate tricoul cu numărul 10 la echipa naţională.
- Cristi ai venit la Bucureşti imediat după meciul cu Juventus. Nu eşti obosit?
- Am dormit foarte puţin, au trecut 12 ore de cînd am ieşit din vestiar după meciul pe care l-am jucat împotriva celor de la Juventus. Încă pot, iar dacă nu mai puteam cu siguranţă nu mai jucam fotbal.
- Urmează meciul anului cu Franţa!
- E un meci important, dar cred că nu este unul decisiv. Ne trebuie victoria, mergem să cîştigăm. Am depăşi Franţa la puncte dacă am cîştiga meciul de la Paris. Ştie toată lumea că este principala favorită la startul preliminariilor.
- În ultimele trei meciuri am făcut doar egaluri cu Franţa! E timpul să cîştigăm?
- Poate acelaşi lucru se întreabă şi ei dacă trebuie să cîştige împotriva noastră.
- Două puncte în primele două meciuri pentru noi...
- Nu e un eşec acest start de campanie pentru preliminarii. Este o grupă strînsă şi calificarea încă se joacă.
- Se tot vorbeşte despre cine merită să poarte tricoul cu numărul 10.
- Poate nu va purta nimeni numărul 10 în meciul cu Franţa, este doar un tricou, poate îl vom da portarului. Nu avem un jucător precum Hagi, iar pentru cel care-l va primi va fi foarte greu să-l poarte.
Cristi Chivu a participat la lansarea în România a maşinii de spălat Samsung Eco Bubble.
{{text}}