Handbal

Oltchim şi HCM Baia Mare au ajuns la un acord pentru transferul Melindei Geiger

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cluburile HCM Ştiinţa Baia Mare şi Oltchim Rîmnicu Vîlcea au ajuns la o înţelegere în privinţa transferului handbalistei Melinda Geiger, care ar putea debuta pentru campioana României sîmbătă, în deplasare, cu Randers HK (Danemarca), în meci contînd pentru grupa C a Ligii Campionilor.

Negocierile dintre cele două cluburi s-au încheiat favorabil, astfel că handbalista în vîrstă de 23 de ani, titulară la HCM Ştiinţa Baia Mare va trece sub comanda antrenorului Kovacs Peter, la Oltchim. Cu o condiţie, însă: să achite grila de transfer asupra căreia s-a făcut înţelegerea.

"Noi ne-am înţeles între cluburi, din momentul în care Oltchim va achita grila de transfer şi se vor înţelege şi cu jucătoarea, Geiger poate pleca, în cîteva ore. Astăzi este la antrenamentele echipei noastre", a declarat, directorul sportiv al HCM Ştiinţa Baia Mare, Daniel Kotecz, potrivit mediafax.

"Interul stînga al echipei HCM Ştiinţa Baia Mare, Melinda Geiger, s-a transferat astăzi la finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor, Oltchim Rm.Vîlcea. Tranzacţia s-a realizat în ultima zi a perioadei de transferări pentru faza grupelor din Champions League. Oltchim a plătit pentru transferul Melindei suma de 50.000 euro, la care se adaugă un set complet de echipament sportiv marca Hummel şi invitaţia la un turneu de pregătire în luna decembrie. Geiger a semnat un contract de joc cu campioana României pe doi ani şi jumătate şi va purta numărul 55 pe tricou, cel care l-a avut pînă în prezent şi la naţionala României", a anunţat clubul din Baia Mare.

El a infirmat varianta potrivit căreia pe lîngă grila de transfer a handbalistei Melinda Geiger vor veni şi jucătoare de la Oltchim, sub formă de împrumut. "Nu e vorba de alte jucătoare împrumutate, ci de alte beneficii, adică echipament, turnee etc", a precizat Kotecz.

Melinda Geiger (23 de ani, inter dreapta) este un produs al şcolii băimărene de handbal, fiind jucătoarea reprezentativă a formaţiei antrenate de Ion Gherhard. Geiger a făcut parte şi din lotul României, care a cîştigat Cupa Mondială din Danemarca, luna trecută.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.