Staff-ul medical al Benficăi Lisabona a anunţat astăzi că internaţionalul paraguayan Oscar Cardozo va sta pe margine 6 săptămîni din cauza unei accidentări suferite săptămîna trecută contra nemţilor de la Schalke 04 (0-2). Atacantul s-a ales cu o ruptură parţială a ligamentului lateral intern de la piciorul stîng. Doctorii spun că fotbalistul nu trebuie să rişte deloc ca să nu se ajungă la operaţie.
Vedeta lusitanilor riscă să piardă derby-ul cu FC Porto, de pe 7 noiembrie, de pe Estadio do Dragao, contra echipei ex-rapidistului Cristi Săpunaru. Staff-ul medical al "vulturilor" face eforturi ca să-l recupereze pe fotbalist, însă şansele sînt mici.
{{text}}