Pedro Proenca e unul dintre cei doi arbitri de Top Class ai Portugaliei. A fost anul trecut numărul 1 în ţara sa şi e foarte riguros în tot ceea ce face.
Sîmbătă, pe "Stade de France", vom avea parte de un arbitru Top Class. În vîrstă de 39 de ani (va împlini 40 pe 3 noiembrie), Pedro Proenca este unul dintre cei doi arbitri portughezi din Top Class, celălalt fiind Olegario Benquerenca, care a condus turul semifinalei Champions League dintre Inter şi Barcelona, pe "San Siro".
Melo Rosa este jurnalistul care se ocupă de problemele de arbitraj la cotidianul O' Jogo şi ştie destule despre Proenca. "A fost desemnat de noi cel mai bun arbitru al sezonului trecut, dar e a 4-a oară cînd obţine această distincţie, deci nu e o noutate. La nivel UEFA pare sub Benquerenca, deşi e tot în Top Class, dar Proenca e mai tinăr".
În acest sezon, cel ce ne va fluiera la Paris n-a condus nici un derby în campionat, dar nici nu prea a avut ocazia, pentru ca nu s-a jucat decît unul, Sporting-Benfica, şi a fost desemnat altcineva. Oricum, a avut un meci greu, Porto - Braga, la care s-a descurcat excelent, la fel ca şi la Twente - Inter, în Liga Campionilor.
"Riguros, nu exagerat"
Melo Rosa face şi o scurtă caracterizare: "E foarte riguros, dă cartonaşe, dar nu exagerează, pentru că ştie să se facă respectat şi să stăpînească jocul. Pare în formă bună, în sezonul ăsta n-a făcut nici o greşeală. Din punctul de vedere al arbitrajului, sînt convins că nu vor fi probleme".
Ţine cu Benfica
Despre Pedro Proenca se vorbeşte că, fiind din Lisabona, ar ţine cu Benfica. Ba chiar că ar avea o lojă doar a lui pe "Da Luz", dar această informaţie n-a putut niciodată depăşi categoria de zvon, întrucît nu s-a confirmat, iar în Portugalia a arbitrat destule meciuri ale actualei campioane. De profesie manager al unei firme de construcţii din Lisabona, Proenca face parte din categoria celor care nu au griji financiare, deşi criza economică puternică în care se află Portugalia l-a afectat şi pe el.
Un tub de gel pe săptămînă
Proenca este riguros nu doar pe terenul de joc, ci este şi foarte atent la imaginea lui. Utilizează zilnic gelul de păr, inclusiv la meciuri, pe care-l foloseşte din abundenţă, de vreme ce a declarat într-un interviu că are nevoie de un tub pe săptămînă. Asta şi pentru că la meciuri trebuie să-şi facă freza şi înainte, şi la pauză, dar şi la final.
A inventat un penalty pentru Franţa
Portughezul Pedro Proenca are antecedente îngrijorătoare pentru noi pe "Stade de France". "Centralul" care a mai condus trei partide ale "cocoşilor" pe teren propriu le-a făcut acestora cadou un penalty cu Austria (3-1), în preliminariile trecute. La 1-0 pentru gazde, Fanni a picat ca secerat de lîngă Fuchs, fără măcar să fie atins, dar lusitanul a acordat 11 metri!
International • EURO 2012 • FRANŢA - ROMÂNIA, SÎMBĂTĂ, 22:00, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Arbitrul de la Franţa - România e foarte atent la imaginea lui » Don Juan de Lisboa
Articol de Andrei Niculescu — joi, 07 octombrie 2010
{{text}}