International   •   EURO 2012   •   FRANŢA - ROMÂNIA, SÎMBĂTĂ, 22:00, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO

FURIE GALBENĂ » Marica nervos la antrenament, Răzvan joacă în atac cu Niculae şi Stancu

Articol de Ionuţ Petrişor, Viorel Tudorache   —  joi, 07 octombrie 2010

Atacantul lui Stuttgart a cedat nervos la antrenament, iar Răzvan nu-l va titulariza nici la Paris, după ce l-a ţinut rezervă şi în Belarus.





Ciprian Marica a ieşit din graţiile selecţionerului. Surse credibile susţin că Lucescu jr. s-a săturat să-i mai tolereze toanele de vedetă atacantului de 25 de ani şi nu va începe cu el partida de pe "Stade de France".



Episodul care l-ar fi determinat pe Răzvan să-l scoată din echipă pe vîrful lui Stuttgart s-a consumat în timpul şedinţei de marţi seară. Antrenorul exersa cu posibilii titulari, pe jumătate de teren, mişcarea în bloc a compartimentelor. Marica era în cuplu cu Daniel Niculae şi aveau sarcina să-i preseze pe fundaşii centrali adverşi. Nu se urmărea finalizarea. 



A înjurat în gura mare

La un moment dat, Marica a răbufnit, iritat că un coechipier i-a dat o pasă greşită. A şutat nervos în minge şi a înjurat în gura mare: "Îmi bag p... în ea!". Răzvan s-a făcut că n-aude şi şi-a văzut mai departe de treabă. Marica nu s-a calmat însă. La puţin timp s-a enervat iarăşi reproşîndu-i lui Roman că nu i-a dat mingea. De data asta Lucescu jr. a intervenit şi i-a explicat lui Marica ce aşteaptă de el.



Perechile de ieri:

Niculae-Bilaşco, Marica-Stancu

În urma acestor incidente, se pare că selecţionerul a ajuns la concluzia că Marica şi Daniel Niculae nu sînt compatibili ca stil de joc şi nu pot evolua împreună. Astfel, Răzvan i-a despărţit pe cei doi şi la antrenamentul de aseară l-a testat pe Marica alături de Bogdan Stancu, iar pe Daniel Niculae împreună cu Bilaşco. De fapt, "Nico" a arătat că se înţelege foarte bine cu "Bilă", atît pe teren, cît şi în afara lui.



S-a contrat şi cu Marius Constantin

Cu toate astea, Ciprian Marica nu se consolează cu ideea că va fi rezervă la Paris şi se implică total la pregătiri. În timpul sesiunii de aseară s-a contrat verbal şi cu Marius Constantin. Atacantul l-a apostrofat pe fundaşul rapidist, nervos că l-a tras de tricou, la un exerciţiu în care se pasa cu mîna şi se finaliza cu capul.



E stingher fără Mutu

Din cauza atitudinii sale, atacantul lui Stuttgart şi-a atras antipatia colegilor. Cîţiva dintre ei s-au plîns că "dacă Marica n-ar fi ratat atîtea ocazii cu Albania şi cu Belarus, am fi fost pe primul loc în grupă". Ciprian se simte cam stinger la lot fără bunul său prieten Adrian Mutu, iar în cantonament preferă mai mult compania masorului Victor Hexan, cu care a rămas în relaţii de amiciţie de cînd juca la Şahtior. S-a văzut asta şi ieri, cînd Marica a parcurs singur drumul de la hotel la teren, în timp ce Daniel Niculae a venit împreună cu grupul.



Chat cu fanii pe blog

Marica îşi caută echilibrul în spaţiul virtual. El anunţă o premieră pe site-ul său: chat cu admiratorii săi, joi seară, din cantonamentul "naţionalei", de la Paris. "Între Marica şi Răzvan nu e absolut nici o problemă. Singura problemă a lui Marica e una singură: are timp mai mult de bloguri decît de meciuri. Lui i se cere să joace şi asta i se cere şi la <<naţională>>,  mai ales la Stuttgart. Daca ai timp de bloguri, inseamna ca ori nu te antrenezi cat trebuie, ori nu joci cat trebuie", a declarat în martie directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.



"Naţionala e o stare de spirit specială, dar din interior eu spun că s-a alterat cumva din cauza rezultatelor şi a oamenilor care au anumite interese"


Ciprian Marica, atacant România pe blogul său



ANTECEDENTE

Nu-i convine stilul lui Răzvan

Marica are antecedente. S-a certat cu Răzvan şi în martie, după amicalul cu Israel 0-2, de la Timişoara. "Echipa este un colectiv! Dacă echipa nu merge, eu nu sunt responsabil. Uitaţi-vă la Barcelona. Ibrahimovici stă doar în faţă, nici nu se mişcă. Eu mă duc în stînga, în dreapta, cobor săa iau mingea, dar mă irosesc! Dacă nu m-aş duce, cine mi-ar oferi baloane? Nimeni! La meciul cu Israel nu am fost pus nici măcar o dată în valoare pe calităţile mele. Am avut o singură ocazie, dar fundaşul era deja acolo şi m-a blocat", a răbufnit Marica, în primăvară, la GSP TV. Marica a intrat în conflict şi cu Piţurcă la Euro 2008.





16 luni şi 13 meciuri au trecut de la ultimul gol marcat de Marica pentru <<naţională>>: 1-0 cu Lituania, în debutul mandatului lui Răzvan



3 goluri în 6 jocuri a înscris D. Niculae pentru reprezentativă de cînd l-a rechemat Lucescu la lot





ANTRENAMENT

Handbal şi faze fixe

Răzvan Lucescu ar fi vrut să aibă două antrenamente ieri, dar şedinţa tehnică de dimineaţă a fost anulată din cauza stării proaste a gazonului de la Mogoşoaia. După-amiază, "tricolorii" s-au pregătit la intensitate maximă. Mai întîi, ei s-au destins cu un joc de handbal, în care trebuiau să marcheze cu capul. Selecţionerul a împărţit lotul în două, astfel: la "albaştri" au jucat Pantilimon - Maftei, Tamaş, Chivu, Neşu - Cociş, Rădoi, Apostol, Deac - B. Stancu şi Marica, iar pentru "portocalii" au evoluat: Tătăruşanu - Săpunaru, M. Constantin. Şt. Radu, Raţ - Roman, Florescu, Lazăr, Zicu - D. Niculae, Bilaşco. Pe final, jucătorii au exersat fazele fixe.



Lobonţ încurajat de fiul său

Înaintea antrenamentului de aseară, la Mogoşoaia a fost prezent şi fiul lui Bogdan Lobonţ, Andrei Cristian. Micuţul de doar 7 ani a fost luat în primire de masorul Sorin Mîinea, poreclit Racheţu', pe care l-a ajutat să fixeze jaloanele şi gărduleţele pentru încălzirea "tricolorilor".



Variantă: Radu stoper - Chivu închizător

Cu două zile înaintea meciului de la Paris, Răzvan Lucescu încă se gîndeşte la modalităţi de a contracara cît mai bine forţa ofensivă a francezilor. Selecţionerul pare să ia în considerare chiar şi un cuplu de fundaşi centrali Tamaş - Ştefan Radu, şi cu Cristi Chivu închizător. De altfel, cei doi stoperi au jucat în aceeaşi echipă la antrenamentul de marţi seară.





"Vreau să văd echipa naţională jucînd, luptînd, Franţa e clar favorită, ca s-o poţi bate trebuie să munceşti de două ori mai mult. Nu e un meci crucial"

Mircea Sandu, preşedinte FRF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.