Inter Milano va semna pînă la sfîrşitul lunii prelungirea cu un sezon a contractului mijlocaşului olandez. Wesley Sneijder va obţine cu această ocazie o majorare substanţială de salariu, ajungînd la 6 milioane de euro net anual.
Potrivit presei peninsulare, colegul lui Chivu de la campioana Italiei va primi două milioane în plus faţă de acordul actual, scadent în 2014, devenind astfel cel mai bine plătit jucător al lui Benitez după camerunezul Eto'o (8 milioane). Sneijder a fost adus în ultima zi de mercato estival din 2009, la solicitarea lui Mourinho, şi l-a costat pe preşedintele Moratti 15 milioane de euro. Acum, Wesley (26 de ani) valorează, conform transfermarkt.de, de trei ori mai mult!
{{text}}