Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - STEAUA, DUMINICĂ, 17 OCTOMBRIE, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

"Cîinii" se bazează pe statistică în faţa Stelei: 3 victorii, 2 remize şi o înfrîngere » "Respectăm tradiţia!"

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  vineri, 08 octombrie 2010

Cristi Borcea îi transmite lui Gigi Becali că în "Derby de România" tot Dinamo va ieşi învingătoare, la fel ca în ultimele sezoane





În noiembrie 2007, Steaua a învins-o ultima dată pe Dinamo (1-0), tot cu Marius Lăcătuş pe bancă. De atunci au urmat două remize cu acelaşi scor, 1-1, şi trei victorii ale "cîinilor", 2-1 în primăvara lui 2008, ce a împiedicat formaţia roş-albastră să ia titlul, şi două succese sezonul trecut, 1-0 în Ghencea şi 2-0 în Ştefan cel Mare.



"Condamnaţi să învingem!"

Roş-albii se află acum într-o situaţie ingrată, cu un singur punct în ultimele cinci etape, dar Cristi Borcea e convins că elevii lui Ioan Andone vor ieşi din nou învingători. "Sînt supărat, normal, pentru că nu ne aflăm pe locul pe care trebuie să-l ocupe Dinamo. Sîntem condamnaţi să cîştigăm cu Steaua, ar fi o nenorocire, o dramă, cel mai mare dezastru dacă nu învingem! Mă bazez pe tradiţia ultimilor ani, cînd am cîştigat mai tot timpul. Un plus pentru noi e ambiţia şi valoarea jucătorilor, dar mai ales aportul suporterilor, care vor umple stadionul şi vor face o atmosferă cum numai cei din Ştefan cel Mare ştiu!", a spus Borcea.



Revanşa jucătorilor

În vestiarul dinamovist se simte neîncrederea după şirul de rezultate nefaste, dar jucătorii sînt hotărîţi să bată Steaua pentru a se reabilita în clasament şi în faţa fanilor. "Sîntem un pic neîncrezători din cauza ultimelor meciuri în care am avut ocazii, dar n-am marcat, în schimb, am primit gol la prima ocazie! E mult cinci partide fără victorie, de aceea vrem să batem Steaua, e foarte important pentru noi. Ar fi o răsplată frumoasă faţă de fanii noştri", a spus Cosmin Moţi. "O victorie cu Steaua ar însemna o revenire, ne-ar pune pe o pantă ascendentă", a declarat şi Andrei Mărgăritescu.





2 victorii cu Steaua din şapte confruntări a bifat Ioan Andone ca antrenor al lui Dinamo, una dintre ele aducînd singura Supercupă din istoria clubului





"Şi acum doi ani pierduserăm toate meciurile şi am bătut Steaua, i-am furat titlul şi n-am lăsat-o să sărbătorească în Ştefan cel Mare. Vrem să fim fericiţi iar"

Cristi Borcea, acţionar Dinamo



"Cristi Borcea trebuie să înţeleagă că e o perioadă mai dificilă şi avem nevoie să fim încurajaţi, nu condamnaţi. Noi jucăm tot timpul pentru Andone şi pentru noi"

Cosmin Moţi, fundaş Dinamo



"Ne-am pierdut puţin din încredere, dar un succes cu Steaua ar însemna un nou început pentru noi. Nu cred că ne spălăm cu o victorie toate păcatele, avem prea multe în campionatul ăsta"

Andrei Mărgăritescu, mijlocaş Dinamo



"În ultimii ani am cîştigat majoritatea derby-urilor. Vrem să batem pentru fani, dar nu putem şterge rezultatele proaste aşa de uşor, astea se şterg cînd cîştigi titlul"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.