Gardoş îl lasă pe bancă în Ştefan cel Mare pe fostul căpitan de la Urziceni
Galamaz a jucat trei meciuri în campionat pentru Steaua şi de fiecare dată a greşit la cîte un gol
George Galamaz pierde echipa în favoarea lui Florin Gardoş! Marius Lăcătuş face mutarea uimitoare chiar pentru meciul cu Dinamo, din weekendul viitor! De ce e surprinzătoare decizia? Acum cîteva luni, Galamaz era căpitanul Unirii Urziceni în Champions League şi convocat frecvent la echipa naţională, iar Gardoş juca pentru Concordia Chiajna, o formaţie medie în Liga a II-a.
Evoluţiile lor recente l-au determinat însă pe Lăcătuş să facă abstracţie de CV-urile fiecăruia dintre ei şi să-l aleagă pe Gardoş, graţie formei bune pe care a arătat-o stoperul de 22 de ani. Galamaz, cu 7 ani mai în vîrstă decît concurentul lui şi mult mai experimentat, a greşit des de cînd a venit la Steaua şi nici nu pare adaptat la stilul roş-albaştrilor, unul diferit de ce obişnuia să joace el la Unirea.
Perechea lui Gardoş în derby-ul istoric cu Dinamo va fi portughezul Geraldo Alves. Lusitanul de 30 de ani, adus gratis în vara asta, a fost pînă acum cel mai constant apărător stelist de cînd a început sezonul.
5 fundaşi centrali are Steaua în lot: Geraldo, Gardoş, Galamaz, Abrudan şi Martinovici. Ultimul n-a prins pînă acum nici un minut în meciurile oficiale
28 de meciuri a jucat Galamaz în sezonul trecut din Liga 1 pentru Unirea. A pierdut 6, toate din cauza accidentărilor
Patru meciuri, trei gafe
Meciul Cît a jucat Ce a făcut
Unirea Urziceni - Steaua 1-0 90 min. Semedo a marcat singurul gol după o eroare a lui Galamaz
Steaua - Astra 1-1 90 min. A comis faultul din care a ieşit lovitura liberă în urma căreia s-a marcat golul egalizator
Gaz CFR Craiova - Steaua 0-1 90 min. N-a comis erori, nici n-a avut realizări
Steaua - Sportul 4-2 90 min. A comis faultul din care a ieşit lovitura liberă în urma căreia s-a marcat primul gol al Sportului
Topul celor mai slabi stelişti după notele GSP
1. Galamaz 5,00
2. Onofraş 5,00
3. Brandan 5,20
4. Emeghara 5,22
5. Kapetanos 5,29
E slab la toţi parametrii!
Evoluţia dezastruoasă a lui Galamaz la Steaua e relevată şi de monitorizările italienilor de la DSP. El nu excelează la nici unul dintre atributele defensive, ba chiar e depăşit la fiecare de majoritatea colegilor. George face, în medie, 9 recuperări la fiecare 90 de minute, capitol la care e pe 9 între stelişti, cîştigă doar 2 - 3 dueluri aeriene în apărare, fiind depăşit chiar şi de micuţul Apostol, care s-a apărat mai bine la mingile înalte! Altă bilă neagră pentru Galamaz: pierde 26% dintre baloanele jucate, foarte mult pentru un fundaş. Cel mai sigur din Ghencea e mijlocaşul Ricardo, care iroseşte doar 13% dintre mingile care trec pe la el.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - STEAUA, DUMINICĂ, 17 OCTOMBRIE, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Puştiul Gardoş titular în derby-ul cu Dinamo » Lăcătuş îl preferă lui Galamz
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu — vineri, 08 octombrie 2010
{{text}}