David Villa a fost învoit de Del Bosque pentru a turna o reclamă la detergenţi
David Villa a lipsit de la al doilea antrenament făcut miercuri de Spania. Jucătorii erau nedumeriţi, nimeni nu ştia unde-i atacantul Barcelonei. Doar selecţionerul Vicente Del Bosque stătea liniştit. El a lămurit misterul: îl învoise pe David cîteva ore pentru a turna o reclamă la detergenţi.
Spotul s-a filmat într-un cunoscut colegiu din Madrid. Villa (28 de ani) a fost încîntat să lucreze cu copiii, alături de care şi-a jucat rolul chiar pe gazon. Cel alintat "Puştiul" le-a arătat acestora că nu au de ce să se îngrijoreze dacă-şi murdăresc îmbrăcămintea, fiindcă "totul devine mai alb, mai strălucitor" folosind marca promovată.
În pauze, au existat şi destăinuiri. Villa: "Cei doi copii ai mei se murdăresc mult, dar am o soţie care-i genială şi mereu are soluţii pentru ca rufele să fie curate. O ajut şi eu uneori prin casă, cînd cel mai mult încerc să nu o împiedic".
GRUPA A / GERMANIA - TURCIA Alarmă de gradul 0 la Berlin
Nemţii sînt în stare de alertă maximă. "Mannschaft"-ul primeşte vizita Turciei, iar pe stadionul "Olimpic" din Berlin sînt aşteptaţi peste 30.000 de fani "otomani". Situaţia a făcut ca federaţia germană să ceară autorităţilor să înăsprească regulile de securitate. Circa 400 de poliţişti şi 1.400 de stewarzi vor fi alocaţi la arenă, principala măsură fiind împiedicarea introducerii de petarde şi artificii, "a căror utilizare e o practică obişnuită în Turcia". Dacă gazdele au rămas fără Schweinsteiger, oaspeţii l-au pierdut pe Arda Turan, ambii accidentaţi.
International • EURO 2012 • GRUPA I / SPANIA - LITUANIA
Mai alb, mai strălucitor
Articol de Constantin Popescu — vineri, 08 octombrie 2010
{{text}}