Preşedintele FRF s-ar fi întîlnit în secret cu fostul tehnician al Stelei, căruia i-ar fi transmis că îl doreşte la "naţională" în locul actualului selecţioner.
Deşi a anunţat în mai multe rînduri că îl susţine pe Răzvan Lucescu, Mircea Sandu testează şi alte piste pentru posibila înlocuire a actualului selecţioner. Cancan a dezvăluit ieri că Naşu' s-ar fi întîlnit de curînd, în secret, cu Olăroiu (41 de ani), care a fost în ţară pentru cîteva zile.
Gino a intermediat întîlnirea
Cel care a făcut posibilă întîlnirea dintre cei doi a fost Gino Iorgulescu. Acesta a jucat împreună cu Sandu la Sportul Studenţesc şi este bun prieten cu antrenorul de la Al Sadd. Deşi nu s-au discutat detalii concrete, preşedintele FRF i-ar fi transmis lui Oli că este primul pe lista sa în cazul în care "naţionala" cu Răzvan pe bancă va pierde astăzi meciul de la Paris.
Răzvan şi Oli s-au duelat şi în 2009
Cînd Piţurcă a fost îndepărtat de la echipa naţională, în 2009, pe lista şefilor de la FRF s-au aflat atît numele lui Lucescu junior, cît şi al lui Olăroiu. Atunci, Sandu l-a lăsat pe Lupescu să negocieze şi să decidă cine va fi noul selecţioner, iar "Kaiserul" l-a ales pe Răzvan. Acum, numărul unu din Federaţie este hotărît să aleagă el posibilul succesor al lui Răzvan şi să nu-l mai lase pe Lupescu.
A vrut salariu mic, dar primă de calificare 1 milion de euro
Acum un an, cînd a fost în tatonări cu FRF, Olăroiu a cerut un salariu de 15.000 de euro pe lună, dar a solicitat o primă de un milion de euro în cazul calificării la turneul CE 2012. Răzvan are un contract de 250.000 de euro pe an şi o primă de calificare de 500.000 de euro. Lucescu junior are contract cu FRF pînă la finalul actualelor preliminarii.
Comando la Paris
Din delegaţia României în capitala Franţei fac parte şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, dar şi Viorel Păunescu şi Nicu Gheară. Cei trei sînt extrem de apropiaţi de Mircea Sandu şi prezenţa lor la Paris poate fi un semn că în cazul unui eşec, Naşu' s-ar consulta cu ei în privinţa viitorului lui Lucescu la cîrma "naţionalei". La fel s-a întîmplat şi după Austria-România, 2-1, de la Klagenfurt, cînd Sandu i-a decis soarta lui Piţi, după o noapte petrecută alături de pricipalii săi sfătuitori.
3 milioane de euro pe sezon cîştigă Olăroiu în Qatar, la Al Sadd, la care se adaugă şi primele de obiectiv. El mai are contract pînă în aprilie 2011
"Nu-mi voi da demisia nici în cazul unei înfrîngeri Paris! Nici nu mă gîndesc, sînt numai invenţii!"
Răzvan Lucescu, selecţioner România
"Atunci cînd un conducător te laudă şi declară că te susţine, sigur ţi se pregăteşte ceva rău şi trebuie să ai bagajele făcute!"
Ladislau Boloni
"Răzvan spune că pleacă dacă se face de rîs cu Franţa, dar eu sper ca taică-su să-l facă să se răzgîndească. Eu i-aş prelungi contractul încă patru ani!"
Mircea Sandu, preşedinte FRF
"Cum să vin eu în locul lui Răzvan cînd din vară nu am mai vorbit cu nimeni de la FRF? Sînt uluit că apar asemenea lucruri înaintea unui meci atît de important! Eu sînt sub contract cu Al Sadd"
Cosmin Olăroiu, în Adevărul
International • EURO 2012 • FRANŢA - ROMÂNIA, AZI, 22:00, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Un eşec la Paris i-ar putea fi fatal lui Răzvan Lucescu » Sandu se gîndeşte la Oli
Articol de Ionuţ Petrişor — sâmbătă, 09 octombrie 2010
{{text}}