Sporturi   •   Box   •   TITLUL MONDIAL

Meciul lui Lucian Bute va fi televizat în peste 15 ţări, chiar şi în Malaysia, dar nu şi în România!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 11 octombrie 2010

Pe 15 octombrie, Lucian Bute îşi va apăra titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa americanului Jesse Brinkley. Meciul dintre cei doi va avea loc la Montreal, într-o gală în care vor mai boxa şi Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan

 

Gala din Centre Bell va fi transmisă în Statele Unite de reţeaua ESPN, după ce s-a ajuns la o înţelegere cu Interbox. Compania care îl reprezintă pe Lucian Bute a vîndut meciul în peste 15 ţări, de pe cinci continente, însă printre acestea nu se află România.

Pînă astăzi, nici o televiziune din România nu a cumpărat drepturile pentru partidele care se vor desfăşura în cadrul galei de la Montreal.


Înfruntarea pentru titlul mondial va fi transmisă, în direct, pe ESPN3. Pe 17 octombrie, va fi difuzată o înregistrată pe ESPN. Alături de meciul lui Bute, televiziunea americană a cumpărat şi drepturile pentru meciul lui Adrian Diaconu.

"Negocierile au decurs cum trebuie. Scopul nostru este să îi oferim lui Lucian Bute o acoperire cît mai mare, iar cei de la ESPN ne-au oferit oferta de care aveam nevoie", a declarat Jean Bedard, preşedintele Interbox



Printre ţările care vor avea şansa de a urmări meciul dintre Lucian Bute - Jesse Brinkley, se numără: SUA, Marea Britanie, Albania, Grecia, Polonia, Franţa, Australia, Indonezia, Malaysia, China, Arabia Saudită, Noua Zeelandă, Japonia şi Africa de Sud.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.