Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - STEAUA, DUMINICĂ, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

MAI SÎNT ZILE 4 PÎNĂ LA DERBY DE ROMÂNIA » Află ultimele noutăţi!

Cristi Tănase, Tănase, Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 13 octombrie 2010

Căpitanul Stelei e debutant!

Cristi Tănase va purta banderola în Ştefan cel Mare, la primul meci Dinamo-Steaua din cariera lui! "De fiecare dată cînd ne-am întîlnit cu <cîinii> am avut cîte o accidentare şi de aceea am ratat duelurile. De data asta sînt apt şi-mi ard tălpile de nerăbdare să intru pe teren!".



Geraldo are grijă de Niculae

Geraldo Alves a identificat pericolul numărul unu pentru Steaua în derby: "Îl ştiu pe Marius Niculae de cînd juca în Portugalia, era un atacant bine cotat şi acolo, de aceea trebuie să fim atenţi. El şi cu Torje sînt jucători de calitate, care-mi plac".



Azi se decide cu Andrei Cristea

Comisia de Disciplină a LPF se va reuni azi din nou pentru a analiza eliminarea lui Andrei Cristea în meciul cu Oţelul (1-2). Forul va decide dacă atacantul va fi suspendat şi va rata derby-ul cu Steaua. Decisivă va fi audierea lui Rîpă, de la Galaţi, implicat în faza respectivă.



Cantonament la cerere

La solicitarea jucătorilor, Ioan Andone îi va băga pe fotbalişti de vineri în cantonament, la Săftica! Tehnicianul a povestit: "Chiar ei au spus să avem o zi în plus să stăm cu toţii împreună, că e mai bine aşa!". Vineri seară, la cină vor participa şi acţionarii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.