EURO 2012

Fanii sîrbi au oprit intenţionat meciul cu Italia » Atac la comandă!

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Violenţele de la Genova au fost organizate la Belgrad de ultraşii naţionalişti ai Stelei Roşii, vizîndu-i pe portarul Stojkovici şi pe şeful federaţiei, trecuţi în tabăra rivalei Partizan


Genova a fost marţi la un pas să devină un nou "Heysel" în istoria neagră a fotbalului. Incidentele grave provocate înaintea şi în timpul partidei Italia - Serbia din preliminariile CE 2012 de aşa-zişii fanii a echipei lui Petrovici şi-au atins scopul. Au stopat jocul în minutul 6, după ce reuşiseră să creeze haos pe "Marassi", întîrziind startul cu peste jumătate de oră.

Acţiunea de forţă a fost planificată la Belgrad de şefii grupurilor de ultraşi naţionalişti, care i-au trimis la Genova pe cei 1.600 de "executanţi". Mulţi implicaţi duminică în violenţele de la Gay Pride, parada homosexualilor. "Două zile am stat pe un butoi cu pulbere, la hotel şi la antrenament. E un atac asupra statului", se revoltă Tomislav Karadzici, şeful federaţiei.

Trădătorii de la Partizan
Chiar acesta a devenit una dintre ţinte. Oficialul de 71 de ani are două "defecte": s-a născut în Muntenegru şi, ca fost preşedinte al lui Partizan, e acuzat că o defavorizează pe Steaua Roşie. Iar o eventuală ratare a calificării la Euro i-ar pune în mare pericol scaunul.

A doua ţintă a fost Stojkovici. Contestat la eşecul cu Estonia (1-3), în care a împărţit vina la autogolul lui Lukovici, portarul a fost ameninţat în autocar şi lovit cu o fumigenă de ultraşi. Care n-au uitat că, plecat "afară" de la Steaua Roşie, s-a întors în vară la Partizan!

Dar, pînă la urmă, totul e numai un pretext pentru o acţiune a ultranaţionaliştilor, care din 1999 încearcă să recupere Kosovo, "inima Serbiei", declarată independentă de ONU.


"Omul negru", arestat
La cîteva ore după violenţe, a fost arestat "omul negru" cu cleştele, suit pe gard. Ivan Bogdanov (29 de ani) a fost prins ascuns în compartimentul de bagaje al unui autocar. El a fost recunoscut după tatuajul de pe mîna dreaptă "1389". E anul bătăliei de la Kosovopolje, pierdută în faţa turcilor şi devenită mitul ultranaţionalismului sîrbesc. Şomer şi cu 4 dosare pe rol, Bogdanovici e liderul grupării "Ultra Boys" a Stelei Roşii, avînd legături cu "Tigrii lui Arkan", organizaţie paramilitară formată din foşti luptători în război.

Sîrbii riscă excluderea!
UEFA a deschis o anchetă pe marginea incidentelor de la Genova şi sîrbii au motive să tremure. În cel mai rău caz, riscă să fie excluşi din actualele preliminarii şi chiar să nu ia parte nici în calificările CM 2014! Varianta cea mai blîndă s-ar traduce în disputarea celor 3 meciuri rămase de jucat pe teren propriu cu porţile închise. Partida cu Italia va fi pierdută la "masa verde" (0-3), decizia finală urmînd să fie anunţată de forul european la 28 octombrie.

Refugiat în vestiarul italian
Stojkovici a refuzat să intre în teren cu Italia, selecţionerul Petrovici, fostul tehnician al Timişoarei, netrecîndu-l nici rezervă. Speriat de furia fanilor şi ameninţat de la plecarea din hotel, portarul s-a refugiat în vestiarul italian. "Cînd ne-am trezit cu Stojkovici, am înţeles că situaţia e alarmantă. Era alb la faţă şi tremura ca varga", a mărturisit selecţionerul Cesare Prandelli. Şi Viviano, portarul italian, era s-o păţească, o torţă aterizînd în teren chiar lîngă el.

Au ucis un suporter francez
Sîrbii aveau avertisment din partea UEFA după gravul incident de la Toulouse, în care un fan francez a fost ucis acum un an la jocul cu Partizan, din grupa Europa League. Brice Taton a suferit mai multe răni la cap şi în zona pieptului, fiind atacat cu bîte de baseball şi bare de fier. Fanii lui Partizan sînt recunoscuţi în toată Europa pentru violenţă, provocînd excluderea echipei din Cupa UEFA în 2007, după partida cu bosniacii de la Zrinjski Mostar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.